Dupa desavarsirea procesului de formare a poporului
roman si de cristalizare a societatii feudale, in secolele IX -
X, s-au semnalat, asa cum atesta si sapaturile arheologice, dar mai ales izvoarele
narative, numeroase comunitati rural, obstile satesti asezate
pe vaile raurilor si ale afluentilor acestora, cat si in locuri
adapostite din Subcarpati.
?®ntre ele, s-a aflat si Cornu, sat cu adanci radacini
neolitice. Satul a avut un rol politic minor, in
schimb a constituit un centru bisericesc prestigios, cu urmari fericite pentru
dezvoltarea culturala, in primul rand a scolii, dar mai ales in
ce priveste continuitatea in aceste locuri a unor traditii culturale neintrerupte
de-a lungul vremurilor.
E dificil de reconstituit viata
cotidiana a cornenilor, dinainte de secolele XV - XVI. Mai mult decat
probabil, Cornu a fost in acea epoca un sat mic, neinsemnat.
El ii va fi atras pe unii domnitori nu atat ca sprijin pentru dobandirea
sau mentinerea tronului, cat mai degraba pentru interese economice. A
fost pentru Cornu un neajuns, dar si o sansa, satul pastrandu-si
inca din timpurile acelea indepartate statutal mostenesc, o frumusete
inefabila, care i-a atras pe toti cei care l-au cunoscut.
Cele mai alese si mai interesante
marturii asupra trecutului acestui sat dateaza din perioada feudalismului timpuriu
si, cu precadere, din epoca constituirii si consolidarii statelor romanesti.
De altfel este de remarcat ca prima atestare documentara a satului Cornu
dateaza tocmai de la inceputul secolului al XVI-lea, intr-un document
emis de domnitorul Neagoe Basarab.
Astfel, in hrisovul din
23 iulie 1514, este amintita mosia Cornu intr-un context
deosebit de graitor pentru situatia satului si pentru raporturile socio-economice
care stapaneau pe atunci societatea noastra.
Dupa aceasta data, numarul documentelor referitoare la satul Cornu
sporeste, oferindu-ne informatii si sugestii pentru a intelege si a urmari
evolutia obstii satesti in acest rastimp istoric.
Ele atesta existenta in
Cornu a unei obsti in forma ei cunoscuta si din alte
locuri, avand in frunte Sfatul oamenilor buni si batrani.
Obstea era principala forma de organizare pe care a imbracat-o odinioara
viata locuitorilor din Cornu - agricultori, pastori, pietrari,
dogari, iar mai apoi chirigii si zidari. Ea a dainuit vreme indelungata
si a traversat etape de dezvoltare. Ca peste tot, aparitia ei s-a datorat destramarii
relatiilor gentilice si nasterii celor feudale. Astfel, germenii proprietarii
private si contradictiile din sanul societatii gentilice slabind, au dus
treptat la inlocuirea legaturilor de rudenie cu principiul vecinatatii
si al teritoriului comun.
Era perioada cand intreaga
gospodarie a membrilor trecea treptat in proprietate privata. Numai pasunea,
apele si padurea continuau a fi comune. La randul ei, autoconducera a
jucat un rol insemnat in cadrul obstii satesti. Obstea avea obligata
sa-i urmareasca pe raufacatori, sa-i oblige sa plateasca amenzi pentru delictele
savarsite pe teritoriul sau. Era institutia care aducea importante avantaje
membrilor comunitatii.
Institutie sateasca veche, obstea
a constituit un element trainic pentru unitatea si apararea membrilor sai, care,
asa cum am mai mentionat, inca mai stapaneau in devalmasie
izlazurile, padurile si apele. Caracterul de institute colectiva se manifesta
si printr-o conducere in comun a muncii.
Stapanirea devalmasa
a pamantului este atestata si prin aceea ca, in perioada destramarii
acesteia, cand se faceau unele vanzari ale delnitelor, in
actele de vanzare, se mentiona ca acestea n-au fost delimitate, ca vanzatorul
instraineaza partea lui cat se va alege. in
limbajul de atunci, nu erau alese, si copartasii stapaneau pamantul
in devalmasie. Terenul arabil inca se mai lucra pe locuri individuale
si putea fi chiar mostenit in familie.
