Comuna Cornu este asezata in nord-vestul judetului
Prahova, pe valea de mijloc a raului omonim, nu departe de locul unde masivul
Garbova isi da mana cu Subcarpatii curburii externe, se invecineaza cu: Breaza
- Nistoresti, la nord, cu Campina, la sud, cu Voila, la est si cu Breaza - Podul
Vadului la vest, aflandu-se la o departare de 90 km - nord de capitala tarii si
la 70 km - sud de municipiul Brasov.
De la altitudinea de 740,2 m, de sus, din varful Sinoiului,
atat cat masoara acesta, poti cuprinde cu privirea intreaga panorama a comunei
Cornu si a imprejurimilor sale.
Tot aici este si locul de unde poti constata cu usurinta cum raurile care-i
scalda marginile - Campinita, la est si sud, Prahova - la vest, Valea Rea si
Balita - de la est la vest - i-au modelat terasa pe care s-a infiripat, in timp,
asezarea cu nume latinesc, dandu-i o forma aproape triunchiulara, cu pante abrupte
la nord si est, si domoale in rest.
Drumul de legatura cu Brasovul, prin pasul Timis - Predeal, pe Valea Prahovei,
si Predelus, pe Doftana, pozitia, matematic determinata de coordonatele de 45°
10´ latitudine nordica si de 25° 42´ longitudine estica, au
facut sa apara si sa se dezvolte, la poalele Sinoiului si Costisului, o asezare
statornica atestata, arheologic, cu 3000 de ani in urma, iar de documentele
scrise la inceputul secolului al XVI-lea.
Oricum ai veni la Cornu, cu trenul sau cu autoturismul, pe
jos ori cu alte mijloace de locomotie, vei fi nevoit sa urci o panta, ca sa
poti intra in localitatea situata la o altitudine medie de 550-600 m.
Temperatura medie multianuala este de 9,5°C. Maxima pozitiva a verii,cu
o valoare de 36,1°C a fost inregistrata la 9 iulie 1996, iar cea negativa
de -25,1°C, la 23 ianuarie 1996.
La Cornu se inregistreaza valori ce se inscriu intre 500-800
mm/an, in ce priveste regimul precipitatiilor.
Cat priveste alcatuirea geologica a terasei, precizam ca peste 70% din suprafata
construibila prezinta in subsol depozite sedimentare ce apartin miocenului,
alcatuite din marne si argile cu intercalatii de nisip si gresii, dar si depozite
de sare si gipsuri.
Locul depozitelor de sare este marcat de prezenta izvoarelor de apa sarata
la marginea de nord a terasei, in valea lui Saracila, si la mijlocul ei, in
apropierea Centrului Cultural, pe locul ce s-a pastrat in toponimie sub genericul
"La Mori". Ambele sunt utile in ameliorarea si chiar vindecarea durerilor
reumatice.
Oficial, in anul 1871 s-a aflat, despre calitatile apei celor doua izvoare
de aici. Apoi, in 1883, au fost analizate din punct de vedere chimic de dr.
Bernard, care le-a calificat intre apele halopogene hidroiodate foarte concentrate.
In anul 1873, la expozitie de la Viena, dr. Bernard le-a expus in colectia
apelor minerale romane.
Sarea obtinuta prin evaporare contine 3% iodura de sodiu. Este cea mai concentrata
in iodura si clorura de sodiu, avand aceeasi compozitie ca aceea de la Vulcana-Bai.
Izvoarele mentionate exista si astazi, dar ele asteapta sa fie amenajate si
date in folosinta pentru tamaduirea suferinzilor.
