Istoria Orasului Calafat | Istorie Calafat | Calafat Date cronologice

Istoricul orasului Calafat

Istoricul orasului Calafat se bazeaza pe doua ipoteze si o legenda locala.

Ipoteza originii genoveze
B. P. Hasdeu a fost primul istoric care a emis ipoteza originii genoveze a Calafatului medieval. La randul sau, A.D. Xenopol, imbratisand ideea lui Hasdeu, a sustinut ca genovezii par sa fi intemeiat porturile dunarene Giurgiu, asa numit San Giorgio, patronul Genovei si Calafatului, de la calafatare - a unge corabiile cu duhot. Este, de altfel, perioada cand traficului intens pe Dunare i se adauga negustorii genovezi, ca urmare a incheierii tratatului de la Nymphaion, dintre Genova si Imperiul Bizantin, din 13 martie 1261.

Originea genoveza este sustinuta si in alte lucrari mai vechi sau mai noi.
Amintim, intre acestea, pe cea scrisa Tunurile din Parcul Debarcader de C. Buchholtzer si P. Rotaru, lucrarea Pe firul Dunarii. De la Bazias la Marea Neagra, Dictionarul geografic al judetului Dolj, Dunarea. Privire istorica, economica si politica.
in sfarsit, amintim lucrarea lui Al. Cebuc si C. Mocanu, care pledand pentru aceeasi ipotezs, sustin ca genovezii, concurentii venetienilor, ajutati de moldoveni, imping comertul lor pe Dunare pana la Calafat, servindu-se de diferite nave.

Ipoteza originii bizantine
Alti istorici sustin originea bizantina a toponimicului local. Asa, de pilda, C.C. Giurescu, dupa ce mentioneaza existenta Calafatului inainte de Basarab intemeietorul, deci sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, arata ca denumirea de Calafat reda exact grecescul Kalafatis, care indeamna cel ce smoleste vasele. In acest loc, presupune C.C. Giurescu, trebuie sa fi fost o escala, o schela... unde se incarcau granele Olteniei si se calafatuiau vasele.
Aceeaai origine bizantina a numelui asezarii o sustine si Nicolae Iorga, care afima ca denumirea de Calafat ar veni de la un nume grecesc de persoana, anume Kalafatis, nume foarte raspandit la Bizant. Tot pentru originea bizantina a toponimicului Calafat se pronunta si autorii unei lucrari de istoria bisericii romane, care sustin ca pe Dunare, bizantinii au dat denumirile grecesti localitatilor... Maglavit, Calafat, Corabia, Zimnicea etc.

Legenda locala
Legenda locala pledeaza pentru ideea ca stravechea asezare a Calafatului ar fi fost la origine o mica colonie de pescari. Potrivit unei legende, in secolul al XI-lea, mai precis prin anii 1040 - 1042, un oarecare Mihail Calafat, mester in arta calafatuirii, gasind pe aceste meleaguri o asezare propice pentru executarea meseriei lui, ar fi infintat, pe malul Dunarii, un atelier pentru repararea si smolirea corabiilor, fapt care a facut ca navigatorii bizantini, iar apoi si cei genovezi, atrasi de iscusinta sa, sa-si aduca vasele pentru a fi reparate. Potrivit aceleiasi legende, locul unic unde se efectua operatiunea de calafatuire era la debarcaderul de langa aceasta asezare care, ulterior, a primit numele de Calafat.

Originea Calafatului
Indiferent de una sau alta din ipotezele privind originea numelui Calafat, cert este ca asezarea dateaza din epoci stravechi, cumuland de-a lungul mileniilor paleolitice si neolitice, in epoca fierului si pretracica, valorile anticelor civilizatii din spatiul egeeano-carpatic.

Istoricul Portului Calafat

Portul Calafat este situat in orasul Calafat, oras situat pe malul stang al Dunarii, vis-a-vis de orasul Vidin. Ca sat, Calafatul este pomenit inca inainte de de anul 1400. Intemeierea lui s-ar datora, dupa unele pareri, genovezilor, care i-ar fi dat si numele. Presupunerea aceasta se intemeiaza si pe faptul ca denumirea de Calafat ar veni de la termenul genovez de marina calafato, cel ce calafatuieste o corabie. Existenta genovezilor la Dunare nu poate fi contestata. Ei au avut, afirma unii, o colonie chiar la Vidin. Dupa D. Iorga, numele de Calafat ar fi un nume grecesc de persoana . Legenda culeasa din gura poporului spune ca numele orasului ar veni de la Mihail Calafat, care ar fi executat meseria calafatuirei seicilor si caicelor pe mal, cam intre anii 1040-1042, la debarcaderul de langa satul de altadata.

Altii au afirmat ca numele ar data de prin secolul al XVII-lea cand corabierii genovezi alesesera pe malul de langa sat un loc bun pentru calafatuirea vaselor. Aceasta credinta este insa gresita, caci s-a stabilit ca in acest secol genovezii nu mai jucau nici un rol la Dunare. Daca satul Calafat are o existenta de cateva sute de ani, regiunea din jurul sau, poate chiar locul, pe care se afla astazi orasul are un trecut cu mult mai vechi, caci pe aici au trecut ostirile geto-dacice si romane. Intr-adevar, pe langa Calafat, trecea un drum vechi al Geto-Dacilor, care facea legatura peste Dunare cu regiunea Vidinului, respectiv Valea Ischerului. Dovezi despre existenta acestui drum, de care vorbeste si marele savant V.

Parvan in monumetala sa opera, Getica ne dau intariturile importante descoperite la Cetate si Desa, care, se pare, ar fi fost menite sa asigure capul de pod de pe malul stang al Dunarii si drumul Geto-Dacic. Pare probabil ca pe timpul stralucirei Dacilor, acest drum sa fi facut legatura intre Dacii si Getii colonisti de la Sudul Dunarii si mai departe cu Tracii de sud. Vidinul purta altadata si numele de Diu, iar satul Calafat mai avea numirea de Satul din Valea Diului, ori Dacii la inceput se numeau Dii sau Dai de unde vine si cuvantul de Daci.

Din cele de mai sus putem conchide ca numirea de Diu a ramas de la vechii Daci existenti in acest tinut. Dealtfel, drumului care ducea peste Dunare la Calafat i se mai zicea drumul Diului (drumul Dacilor). Aceste denumiri le stiau si batranii sateni calafateni si se gasesc trecute si prin actele vechi de proprietate ale Epitropei Sf. Ilie din Craiova, fosta proprietara a mosiei Calafatului. Regiunea Olteniei a fost in epoca expansiunei Romane peste Dunare, teatrul de lupta intre armatele Imparatului Traian si cele ale lui Decebalus, deoarece pe aici trecea linia comerciala, care facea legatura intre Orient si Occident, linie a carei stapanire se impunea din motive atat economice, cat si strategice. Prin cucerirea Olteniei, Roma si-a asigurat legatura prin aceasta linie cu Marea Egee si Adriatica. Prin situatia geografica extrem de favorabila tinutul Calafatului a servit ca un fel de punte de trecere acestei importante linii comerciale. Vidinul, a carei existenta e mult mai veche gratie faptului ca pe langa el trecea acest drum, a avut parte de un trecut glorios.

Din timpul vechi, Vidinul a fost renumit atat ca cetate cat si ca resedinta episcopala. In veacul al XII-lea cetatea Vidinului a fost intrebuintata de dinastia bulgara a Terterizilor si ca resedinta regala. In acelasi veac se pomeneste pentru intiia oara si de Calafat, a carui existenta, data fiind indentitatea situatiei geografice, nu poate fi despartita de cea a Vidinului. De ce Calafatul n-a parvenit niciodata, la stralucirea Vidinului, este o intrebare a carei dezlegare ne-o da cunoasterea conditiilor vitrege de viata si civilizatie a tinutului din stanga Dunarii supus aproape permanent navalirilor barbare si in urma contingentelor politice atat de deosebite de la un mal la celalalt. Cert este ca satul Calafat de abia in secolul XIV, cand comertul pe Dunare se bucura de oarecare libertate, isi face intrarea in istorie, servind ca schela pentru grane. Se poate ca Genovezii sa fi contribuit la formarea lui, daca n-am pune la indoiala ascensiunea lor pe Dunare pana la Calafat, ceea ce marele istoric N. Iorga o contesta.

Cel dintai act oficial care pomeneste de Calafat este decretul din 1529 a lui Moise Voda prin care poruncea ca venitul Vamii Calafatului dimpreuna cu al baltilor lui sa fie dat pentru intretinerea manastirei Tismana. Pana la tratatul de la Adrianopole, incheiat in 1829, satul Calafat ramane o schela neinsemnata. Odata cu redarea libertatii comertului si navigatiei pe Dunare, pana la 1829 incatusata de turci, incepe si pentru Calafat, ca de altfel pentru toate schelele si porturile romanesti de pe Dunare, o noua era de prosperitate. In 1846, o calatoare franceza doamna A. De Carlovitz, intovarasita de un conte de Veisbach, trece si pe la Calafat, in care remarca o biserica ordinara mica si o aglomeratie de zidiri nu mai mare, fara pavaj. Abia din anul 1856 dupa sfarsitul razboiului Crimeii, satul Calafat incepu sa capete o infatisare mai civilizata. Satul propriu-zis era situat pe locul unde este astazi orasul, spre sud, iar negustorii, in partea de nord-vest, ocupau vetre de casa aproape de schela. In preajma emanciparii, in 1853, satul Calafat avea cam 405 familii de sateni. Negustorii, mai toti ocupati cu comertul de cereale, erau in numar de 37.

Langa schela se afla cazarma, Vama si Capitania, iar pe deal se ridica cladirea simpla a carantinei. Numai locuintele negustorilor erau parte din zid, parte din paianta. Pe langa locuinte erau magaziile unde depuneau productele adunate de la sateni, prin mijlocirea granarilor din sat, numiti scaunasi. Taranii locuiau in mare parte in conditiuni mizerabile in bordeie de pamant sau lemn, iar curtile in loc de garduri erau marginite de santuri adanci. Schimbul de marfuri a inceput a fi facut nu de localnici, ci mai mult de negustorii veniti de la Vidin, de multe ori taranii Calafateni treceau la Vidin si isi cumparau de acolo, cele ce aveau nevoie si mai ales imbracaminte.

Negustorii straini in schimbul marfurilor, cumparau cereale sau vite. Dupa ce navigatia pe Dunare lua avant, comertul la fel, se instala vama si carantina, schela Calafatului a inceput sa atraga din ce in ce mai multi negustori. Totodata incepu sa vina pentru tranzit marfa de Scutari si Raguza. Pe langa romanii din Macedonia, se stabilira la Calafat, greci, sarbi, bulgari, germani si unguri, acestia din urma mai putini si mai tarziu, evrei, fiecare aducand o contributie la progresul satului si, in urma, a orasului. Unii sateni, cu spirit mai intreprinzator, deschisera cate o mica pravalie, carciuma cu han si, astfel, din an in an, satul Calafat lua din ce in ce infatisarea unui mic targ. Cam prin 1854 se stabili aci o intreprindere engleza de conserve de carne. Odata cu marirea productiei agricole, regiunea din jurul Calafatului, bogata in grane si in porumb, isi trimitea din ce in ce mai multe cara la schela ei unde asteptau caice si seici, pentru a fi incarcate cu aurul pamantului si a fi trimise pe Dunare in jos la Braila, a carei schela luase un avant foarte mare.

Negustorii de cereale intreprinzatori si cu multa initiativa, ridicara magazii din ce in ce mai mari, unde depozitau productele, in asteptarea campaniei de export. Tot datorita acestor negustori, adevarati pioneri, se lua inititativa emanciparii satului Calafat. Iosif Avramovici fu intaiul delegat insarcinat in 1851 sa faca interventiile necesare pentru emancipare. Domnitorul Barbu Stirbei, care era proprietarul intinsului domeniu de la Bailesti acorda intreg concursul Calafetenilor si in 1852 aproba lucrarile prealabile. Tratativele avute cu proprietarul mosiei Calafat, care era epitropia Sf. Ilie din Craiova prin reprezentantul ei Aga Grigore Otetelisanu, dusera la o intelegere deplina. Emanciparea fiind conditionata de achitarea catre epitropie a sumei de 200000 lei urma sa fie repede subscrisa de sateni pentru cumpararea a 80 platuri.

Cu doi ani inainte de emancipare, in anul 1853, Iosif Avramovici organiza o autoritate municipala provizorie. In anul 1855 Domnitorul subscrie hrisovul de emancipare din care redam inceputul: Satul Calafat, unde se afla schela Calafatului, care face parte din mosia cu aceasta numire, din judetul Dolj, al bisericei Sf. Ilie din Craiova, avand toate prerogativele de a deveni un oras infloritor daca s-ar elibera de piedicele ce i se aduc la asa dezvoltare, restrictiile proprietatii. Luand in considerare cererea ce ni s-a facut prin jalba de catre 37 negustori de la aceasta schela, pentru emanciparea expusului sat Calafat si intocmirea lui in oras slobod.

Indata dupa emancipare primul delegat al satenilor Iosif Avramovici fu ales magistrat al orasului mai exact Presedinte al Consiliului Magistratului. Emanciparea satului Calafat avu ca urmare dezvoltarea lui in ritm accelerat atat din punct de vedere economic cat si edilitar. Intre cei dintai deputati alesi de mahalale fu Sima Pasaretz care intre anii 1866-1870 si 1879 fu si primar al orasului. Sima Pasaretz dadu orasului un aspect modern trasand bulevardele si pietele, asa cum le vedem azi, ridicand cladiri publice si construind fantani.

In anul 1869 se luara masuri pentru construirea cheului, pana in acel an ca si inexistent, lucrarile preliminare pentru facerea cheului incepura insa in 1883 si se terminara in 1885. La inceput partea de jos a cheului fu construita din lemn, citiva ani mai tirziu fu inlocuita cu piatra. In 1904 s-au incarcat urmatoarele vase in Portul Calafat: 465 vase sub pavilion romanesc, cele mai multe ale statului, 511 vase sub pavilion austriac, 114 grecesti, 71 bulgaresti, 3 englezesti, 1 francez, 7 germane, 9 italiene, 1 otoman, 62 rusesti, 1 sarbesc si 289 unguresti. Statistica de mai sus este edificatoare. Nu ne-au stat la indemana statistici din anii din preajma razboiului de intregire, caci din ele am fi putut constata ca Portul Calafat a avut ani cand numarul vaselor incarcate a fost cu mult mai mare.

Dupa razboi situatia Portului Calafat, ca si al celorlalte porturi dunarene mai mari s-a schimbat, insa in rau. Vom vedea in partea a doua a studiului nostru, cauzele decaderii Portului Calafat, remediile si perspectivele lui de viitor.

Importanta Portului Calafat din punct de vedere comercial
Portul Calafat poseda cheu de piatra accesibil, pe toata intinderea sa are adancime suficienta pentru vasele cu un calaj maximum de patru metri la cota de doi metri. Cheul are o lungime de 948 metri. In amonte, cheul zis inalt, cu o lungime de 457 metri, cu un taluz de piatra la cota de 715 cm si, in aval cheul jos, cu o lungime de 491 metri cu taluz de piatra la cota de 560 cm. Cheul este impartit in 12 dane de cate 75 metri, la care pot opera cate 3 vase la dana.

Construirea cheului s-a facut intre anii 1883-1885. Platforma portului este pe o suprafata de 18010 mp pietruita si pe o suprafata de 75223 mp nepietruita iar intreaga platforma a portului este pavata pe o suprafata de 4120 mp. Pe platforma cheului de jos se afla instalate opt linii de cale ferata in lungime totala de 2000 metri si ea poseda doua linii care pornesc din statie, traverseaza platforma inalta si merge pana in dreptul magaziei de marfuri generale avand o lungime de 160 metri. Pe platforma cheului pavat se poate depozita 2360 vagoane cereale varsate sau 2620 vagoane cereale stivuite. Portul Calafat este inzestrat cu urmatoarele cladiri:

Magazia de marfuri generale, reconstruita in anul 1946, fiind distrusa de bombardament in timpul retragerii trupelor germane in August 1944, este construita din scandura de brad pe platforma de beton, avand trei ochiuri, o suprafata totala de 368,90 mp, 6 metri inaltime, instalatie electrica, si este acoperita cu tigla;

Magazia de materiale a S.H., construita in anul 1914, din scandura de brad, pe platforma de beton, avand o suprafata de 64 mp cu 3,20 metri inaltime;

Atelierele si cantonul S.H. construit in anul 1926, constructie de caramida pe platforma de beton, acoperita cu tigla avand cinci incaperi, o suprafata totala de 100,60 mp cu 3,60 m inaltime. Serveste de atelier de tamplarie, lacatuserie si fierarie;

Gara fluviala (marchiza S.H.), construita in anul 1906, avand sapte incaperi, serveste pentru birourile S.H., Politia de Frontiera, Sovromtransport si o sala mare de asteptare. Are o suprafata totala de 305,90 mp cu 4,20 m inaltime. Este construita din caramida pe platforma de beton si este acoperita cu tigla. Are instalatie electrica;

Cladirea Capitaniei, construita in anul 1898, din caramida pe platforma de beton, acoperita cu tigla, compusa din 10 incaperi. Are o suprafata de 171,80 mp cu 3,70 inaltime. Serveste ca birouri si locuinta.

In constructie se afla urmatoarele: O remiza pentru pichet de incendiu, din caramida pe platforma de beton, fiind acoperita cu un planseu de beton, avand o suprafata de 12,70 mp cu 2,10 metri inaltime, pentru adapostirea aparatelor de incendiu ale portului; Un mic depozit de materiale inflamabile, construit din caramida si beton, acoperit cu planseu de beton si usa de fier. Toate aceste cladiri sunt proprietatea Directiei Hidraulice. In afara de cladirile de mai sus, mai sunt urmatoarele cladiri in port: Cladirea vamii apartinand Ministerului de Finante; Cladirea Pichetului de Graniceri apartinand Corpului de Graniceri; Magazia de marfuri cu rampa a CFR care deserveste atat portul cat si orasul. Instalatii de ridicat greutati, grui sau macarale nu exista. Portul este legat cu orasul Calafat prin patru sosele pietruite si foarte bine intretinute de Serviciul Hidraulic.

Portul Calfat este la o distanta de 180 metri de oras. In zona portului, in fata cheului de la gradina debarcader, se mai afla construita in mal din beton armat o cladire care serveste ca adapost pentru pompele care alimenteaza orasul cu apa din Dunare. Aceasta cladire apartine comunei.