Dambovicioara | Cazare Dambovicioara | Dambovicioara obiectiv turistic | Dambovicioara Accommodation

Pestera Dambovicioara

In lumea mirifica a Cheilor Dambovicioarei, unde tacerea instapanita pe crestele inaltate din vesnicie spre seninul cerului se stinge in adancimea vaii, tulburata de vuietul apelor creitaline, nu departe de vatra satului ale carei case se insira salba pe malul stang al raului, se afla, daltuita in calcarul muntilor, Pestera Dambovicioara.

Invaluita in aura unei legende locale, pestera ar fi locasul unui pustnic care, subjugat de frumusetea fara seaman a plaiurilor muscelene, a vietuit acolo, vreme indelungata, amintirea lui staruind in memoria localnicilor.
Nu intamplator, imaginatia atat de fertila a poporului, asociind formeleconcretiunilor naturale din interiorul pesterii cu presupusul cadru ambiental al sihastrului, le-a Botezat, cu un remarcabil simt plastic: Altarul, Patul, Cuptoarele Pusnicului, Salonul, Biblioteca, Hornurile, Sala Dantelelor, iar, prin extindere cu referire la un cadru natural specific zonei: Sala Liliecilor, Cerbul, Tapul, Berbecul, Pielea Sarpelui, Aripa de Vultur, Barlogul Ursului si multe altele.
Calator pasionat pe plaiurile de legenda ale Romaniei pitoresti, Alexandru Vlahuta, descriind, la inceputul sec. XX, inegalabile privelisti din tinutul Muscelului, insista, in pagini devenite antologice, Asupra maretiei si frumusetii locurilor:
Din Rucar plecam calari la Damboviceoara. Soseaua se urca in coturi mari, traganate, peste grebenii stancosi ai Scarisoarii avand in stanga zidul de piatra al muntelui, in dreapta despasunarea vailor, aci repezi, adanci, prapastioase, aci larg deschise, in tapsane regulate, acoperite unele de faneata, altele de paduri racoroase. De la Podul Dambovitei, lasam soseaua si carmim la stanga pe drumeagul pietros ce merge in sus pe langa hierastraiele Dambovicioarei. Dar iata ca in fata noastra se ridica un munte inalt si drept ca un zid naprasnic, de crezi c-aici e sfarsitul lumii.
Ne-apropiem si deodata, la cotitura, ni se deschide, printre doua stanci colturoase, intrarea inlauntrul muntelui, cheia adanca si ingusta a Dambovicioarei. E racoare, si vuietul apei rasuna asa de tare, ca nu-ti mai auzi glasul. De pe fundul acestei prapastii, ne uitam cu groaza in sus, la namilele de stanci aninate de peretii cheii, ca niste dihanii ce stau la panda, gata sa se prabuseasca peste noi. Deasupra noastra se zareste un petecut de cer sprijinit, ca un copac albastru, pe crestele ascutite ale inaltelor ziduri ce ne ingradesc in umbra lor vesnica. Pe sus, vezi cate un brad iesind stramb si chircit din crapatura unei stanci, mirat si el de fioroasa singuratate in care se gaseste, intinzandu-si cetinele-i triste, in asteptarea zadarnica a unei raze de soare. Mergem asa, in sus, pe matca intortochiata a raului, vreo jumatate de ceas, si deodata cheia se largeste: in paretele din dreapta, deasupra unei prispe de piatra se deschide gura neagra a pesterii, in haul careia intram cu lumanari aprinse. E un intuneric rece, umed, apasator, din cand in cand auzi cate un strop picurand din tavanul scund, si-n jocul slabei noastre lumini, pe peretii umezi si scafalciti ai hrubei, se insira tot felul de vedenii urate. Ma cred intr-o lume de basme. Un glas batranesc pare ca vine de departe, din adancul beznei, si-mi spune: In vagaunele acestea au trait, fara foc, fara lumina, goi, slabi si-nfricosati, cei dintai oameni- stramosii vostrii, ai tuturor- din fundul acestor tainiti au izvorat incetul cu incetul miile de popoare ce-au inpanzit pamantul... Masoara drumul pe care la strabatut, numara stepenele pe care le-a suit omenirea, de la salbatica si intunecimea acestor vizuine pana la puterea si stralucirea ei de azi- si vezi din ce departata obarsie te tragi si cata munca i-a trebuit vietii ca sa se desfaca din noaptea ce-o invaluia la inceput si sa iasa tot mai larg, tot mai in lumina ! ...

Mai in larg, mai in lumina .... Intelesul acestor cuvinte capata aici o deosebita insemnare, si mereu mi le rostesc in gand, nerabdator de a iesii mai curand din pestera; mereu imi revin pe buze, tot timpul cat scobor lunga stramtoare a cheiei. Mi-e atat de dor de cer, de soare, de arbori- un vac de om mi se pare de cand n-am mai vazut (pamant) intins si verde inaintea mea.
Situata in partea sudica a Masivului Piatra Craiului, zona Rucar-Dambovicioara se caracterizeaza printr-un relief caracteristic variat, spectaculos. Raurile care coboara din Muntii Fagaras, Piatra Craiului si Leaota au sapat in calcarele de aici vai inguste si adanci, dand nastere, pe un teritoriu relativ restrans, celui mai mare complex de cheiaflate la noi in tara. O asemenae roca, extinsa in zona, a permis dezvoltarea tuturor formelor de eroziune, subterane si de suprafata. Foarte fregvente sunt pesterile cu dimensiuni mici si mijlocii. Dintre acestea mai cunoscuta se dovedeste a fi Pestera Dambovicioara. Situata in partea nodica a satului cu acelasi nume- circa 1 km- este lesne accesibila turistilor, amplasata chiar in apropierea soselei care strabate aceste chei. Lunga de peste 250 de metri, aceasta pestera are aspectul unei galerii putin ramificate, traseul sau fiind usor ascendent; ea poate fi strabatuta usor, avand plafonul mai inalt decat statura omului.
Interiorul ofera conditii optime de vizitare, simti aici un usor curent de aer care demonstreaza existenta a inca unei comunicari cu exteriorul. Temperatura oscileaza in jurul valorilor de 10-12 grade celsius, iar umiditatea este potrivita. Fauna caracteristica unaor asemenaea forme carstice se arata relativ saraca: pana acum nu au fost semnalate specii cavernicole, in schimb, s-au gasit resturile fosile ale ursului de pestera(ursus spelaeus).
Golul subteran s-a format prin eroziunea calcarelor de catre apele paraului Pestera care acum isi poarte undele in apropiere, pe langa intrare.
Localnici o cunosteau inainte de 1597, an in care Dambovicioara este atestata documentar, de pe vremea lui Mihnea Turcitul.
Mai tarziu, in 1767, J. Fridvalsky o citeaza in lucrarea stiintifica Minarologia magni Principatus Transilvaniei, ea constituindui prima pomenita intr-un studiu de specialitate.
Cercetarile recente au dus la descoperirea unei noi galerii, neintroduse inca in circuitul de vizitare.
Desi nu intruneste superlative speologice, Pestera Dambovicioara prezinta un deosebit interes turistic, prin amplasamentul sau extrem de favorabil intr-o zona dominata de Masivul Piatra Craiului, unde natura isi etaleaza cu generozitate toata splendoarile sale inimaginabile, prin formele carstice daltuite cu maiestrie in calcarul stancilor, prin prezenta insolita a caprelor negre sau a vulturilor, prin aerul ozonat, prin apa limpede si dulce a Dambovitei si a afluentilor ei.

In aceasta zona pitoreasca, Complexul turistic Brusturet sau hanul Piatra Craiului ofera un excelent loc de popas, iar monumente create de om, marturii ale unei existente de lupta dar si de creatie pasnica (Cetatea Oratea, podul Dambovitei, numeroase insemne epigrafice), dau posibilitatea cunoasterii Argesului, vatra de plamadire a poporului roman, leagan de intemeiere a Tarii Pomanesti.
Rememorand aforismul carturarului George Calinescu:
Turism inseamna cultura si cunoastere, va dorim calatorie placuta pe plaiurile de legenda si de istorie ale Argesului!