Dupa urmele de vestigii si dovezile
arheologice descoperite de-a lungul timpului in zona Sebisului,
se pare ca a existat o comunitate autohtona romaneasca pe acest teritoiu, aflata
in convietuire cu grupuri mici de slavi si subordonata comunitatilor incadrate
politic voivodatului dintre Mures si Somes,
condus de Menumorut, inca din secolele IX-X e.n.
Intr-o carte bisericeasca foarte
veche, s-au gasit date sumare despre unele localitati de pe Valea Crisului Alb,
printre care si despre Sebis. In aceasta carte se arata ca
pentru a-si intarii pozitia, in extremitatea apuseana a imperiului, Karol Robert
a trimis aici intre anii 1227-1228 un comite cu numele Siblesy, insotit de o
mica armata pentru a pazii intrarea in Muntii Apuseni, dandu-i
comitelui in administrare 14 sate.
Comitele a hotarat sa-si stabileasca
resedinta la rascrucea drumurilor care duceau la cetatea Ineului,
la cetatea Dezna si la intrarea in Muntii Apuseni,
pe Valea Crisului Alb. Astfel , a luat fiinta pe malul drept al Vaii Dezna,
unde se afla cartierul vechi al actualului oras, o localitate mica de 28 de
familii cu circa 150 de locuitori, ca resedinta a comitelui Siblesy. Aceasta
resedinta a avut o existenta zbuciumata, fiind in repetate randuri distrusa
de invadatori si apoi refacuta de comite cu ajutorul iobagilor din zona. In
anul 1241, localitatea este distrusa din nou de catre tatari, care intra pe
Valea Crisului Alb in Apuseni, iar Siblesy se refugiaza in cetatea Dezna. In
anul 1574 resedinta este din nou distrusa de catre armata otomana, care cucereste
cetatea Dezna.
Prima mentiune documentara a Sebisului
dateaza din anul 1574, cand se afla in proprietatea Beiului din Ineu, sub a
carui administrare se gasea intreg teritoriul . Pe la jumatatea secolului al
XV-lea, Sebisul aparea impartit in trei zone: Sebes- pe teritoriul
garii C.F.R. de astazi si imprejurimi , Boros – pe teritoriul din partea
dreapta a paraului Valea Deznei si Mizocra.
La 24 aprilie 1597, dupa tradarea
lui Kendy Ferencz, Kornis Gaspar, a primit de la Bathory Zsigismund, intre altele
cetatea Dezna, localitatea Boros - Sebes ce tinea de stapanirea
cetatii Dezna si izvoarele termale (de la Moneasa). Kornis Gaspar, care a stapanit
Sebisul de doua ori, a fost consilier, capitan si prefect de
Maramures.
Dominatia straina continua in
aceasta zona, in anul 1601 aflandu-se sub stapanirea lui Toldy Istvan, in 1613
a lui Bethlen Gabor si Keresztesy Gals, in 1614 Rheday Pal si Kornis Gaspar,
in 1633 la primit Kornis Zsigmond, iar intre 1649-1655 Keresztesy Gals. Intre
1658-1693 a intrat din nou sub stapanire otomana. In 1746 Sebisul
avea statut de targ.
In anul 1752 cand s-a incheiat
procesul de reancorporare integrala a localitatilor, judetul Arad numara 168
de localitati, printre care se numara si Sebisul (Boros-Sebes)
la pozitia nr.53 din districtul Ineu.
In jurul anului 1790 localitatea
Boros-Sebes se afla in proprietatea printului de Modena, in
1804 contele Konigsegg de Rothenfels si Aulendorf a fost inzestrat cu domeniul
Boros-Sebes, apoi contele Wastein care a construit in 1814 castelul ce-i poarta
numele, aflat in centrul orasului si in fine ultimul reprezentant al dominatiei
straine, contele Wencheim. In acest timp noua vatra a localitatii primeste conturul
masurilor de sistematizare impuse de imperiul austro-ungar, iar populatia autohtona
romaneasca, ca urmare a numeroaselor revolte din acele vremuri, incepe sa primeasca
unele drepturi pe plan social si politic.
La sfarsitul secolului XVIII,
dar mai cu seama in prima jumatate a secolului XIX, pe fundalul destramarii
feudalismului ,incep sa apara si in aceste zone influientele oranduirii capitaliste.
Incep sa se defriseze paduri, valorificandu-se masa lemnoasa si extinzandu-se
terenurile agricole si pasunile, incep sa se exploateze piatra si zacamintele
de fier. Astfel, a fost construit la Sebis in anul 1840 de
catre contele Konigsegg, primul si cel mai mare atelier de prelucrat fier din
aceasta parte a Apusenilor, atelier care mai tarziu a devenit o fabrica dezvoltata.
In anul 1860, ca urmare a aplicarii
legilor austriece privind mineritul, acest domeniu de activitate se extinde
prin construirea de catre contele Wadstein Erno a unui laminor de proportii
mai mari, care si-a inceput activitatea in 1861, avand o capacitate de 800 t
pe an. Acest lucru a dus la sporirea numarului de muncitori in special la topitoria
de fier din Prajesti si fabrica siderurgica si implicit la extinderea si dezvoltarea
localitatii.
La sfarsitul secolului XVIII,
se incepe si construirea unei mori pe Valea Deznei, in zona
cunoscuta sub denumirea Stramtura, intre dealul Plescuta si padurea Plesa. Aceasta
moara a fost facuta din piatra, acoperita cu sindrila, fiind actionata de apa
printr-un canal si a adus venituri importante comunitatii, venituri folosite
pentru repararea casei comunale si construirea scolilor romana si reformata.
Din aceasta perioada gasim mentionate si numele primilor invatatori care au
predat la scoala romaneasca si anume: Simeon Tomuta, Moise Popovici, Moise Magdu,
Gheorghe Vesa, Nicolae Tomuta si altii.
Pe fondul luptei pentru drepturi
economice, politice si culturale, locuitorii din aceste locuri isi aduc aportul,
prin reprezentanti, la manifestarile mai importante desfasurate sub primatul
politic national al luptatorilor Aradului si a societatii Astra.
La 1892, romanii din Sebis si-au stabilit reprezentantii in
sprijinirea cauzei Memorandului de la Viena. La sfarsitul primului
razboi mondial, seculara stapanire straina asupra meleagurilor Transilvaniei
inceteaza.
In 1918 si Sebisul
a dat jertfe pentru cauza Unirii, existand in cinstea acestora, un monument
in Parcul Tineretului din oras. Si in Sebis
s-au constituit garzi patriotice, o delegatie participand la Adunarea de la
Alba Iulia din Decembrie, ducand mesajul sebisenilor la unirea
Transilvaniei cu patria mama.
