Blajul a fost
nu numai leaganul unor evenimente memorabile din istoria poporului roman, ci
si locul care a tinut nestinsa flacara luptei pentru emancipare sociala si nationala
in constiinta poporului roman. Arheologic, Blajul se numara
printre primele localitati in care au fost atestate urmele culturii scitice
in Transilvania, in anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei
ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropola scitica.
Blajul este atestat
documentar pentru prima data, intr-o diploma din anul 1271, prin care regele
Ungariei, Stefan al V -lea, aproba contractul prin care Teel din Brasov vinde
comitelui Chyel din Calnic terra seu villa Herbordi vajvodae, asezat intre cele
doua Tarnave, acolo unde aceste doua rauri se unesc.
Localitatea isi are numele de
la Blasiu, fiul lui Hebord. In 1346, localitatea este atestata
sub numele de Balazsfalva. In 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg
dona domeniul Blajului lui Blasiu Cserey, pentru meritele castigate
in luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole.
Dupa ce trece succesiv tn stapanirea
mai multor feudali, la inceputul secolului al XVI-lea, Blajul
cu intreg domeniul sau, ajunge in proprietatea lui Georgiu Bagdi care,in 1535,
construi castelul, cea mai veche cladire a orasului), astazi proprietatea Mitropoliei
Bisericii Greco-Catolice.
In cursul vremii, Blajul
a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din
1659, condusa de vizirul Saidi Ahmed, cand au fost macelariti, sub dealurile
din jur, numerosi locuitori ai orasului. Intre anii 1704-1711, Blajul
a suferit de pe urma rascoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea.
La 27 octombrie 1687 s-a incheiat
Tratatul de la Blaj, prin care se ingaduia armatelor habsburgice
sa ierneze in Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a
Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de buna voie la suzeranitatea
Portii si accepta tot de buna voie protectia Austriei.
La insistentele episcopului Ioan
Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), imparatul Austriei, Carol al VI -lea ceda
domeniul Blajului in schimbul celor de la Gherla si Sambata
de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolica). In luna mai 1737, episcopul
veni de la Fagaras la Blaj, asezandu-se in vechiul castel lui
George Bagdi, care deveni resedinta episcopala. Prin aceasta, Ioan Inocentiu
Micu-Clein a fost considerat, pe buna dreptate, adevaratul intemeietor al Blajului
romanesc.
In dieta transilvana episcopul
Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apararea bisericii sale, ci si pentru
obtinerea de drepturi pentru romanii asupriti, devenind promotor la luptei politice
nationale a romanilor din Transilvania.
Un rol deosebit in evolutia Blajului
l-au avut scolile. Scoala Ardeleana, miscare ideologica national
iluminista, a aparat drepturile neamului romanesc cu arma adevarului scos din
hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil
Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu.
Anul 1848 a fixat Blajul
in centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunari care s-au tinut
aici, in care s-a formulat programul politicii romanilor din Transilvania.
La Adunarea Nationala din 3/15
mai 1848 de pe Campia Libertatii, prezenta unor fruntasi revolutionari
din Moldova si Tara Romaneasca a imprimat acestei adunari profilul solidaritatii
generale romanesti.
Cu acest prilej poporul si-a exprimat
dorinta de unire prin cuvintele Noi vrem sa ne unim cu tara. Intre anii 1926-1950
Blajul a fost capitala judetului Tarnava Mica. Blajul
a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.
