Istoria Orasului Curtici | Istorie Curtici | Curtici Date cronologice

Istoria acestui spatiu o derulam pe baza dovezilor arheologice descoperite intamplator, izolat, sau sistematic. In 1883, la comanda contelui Francisc Nadasdy, mare proprietar din zona, s-au facut sapaturi arheologice in Curtici. Rezultatele nu au fost publicate, dar despre actul in sine mentioneaza istoricul Sandor Marki.
Intre anii 1964-1965, elevii Liceului Curtici, sub indrumarea profesorilor Grogore Popescu si Mircea Popa, au facut sondaje arheologice la Cutos si Holumb.

Asadar, inceputurile vietii omenesti in hotaronimele actualului Curtici, sunt confirmate arheologic prin materialele descoperite la Holumb, situat la 3 km sud de Curtici. Topila la 2 km de localitatea noastra spre Macea, si Cutos, la km nord de oras. Grupurile umane care au constituit aceste asezari izolate sunt datate arheologic ca apartinand perioadei neolitice. Locuitorii acestei obsti pastoral-agricole practicau stravechile ocupatii: vanatoarea, culesul radacinilor, fructelor si semintelor, precum si pescuitul in baltile ce ocupau intinderi mari. Campia Aradului, intre Mures si Crisul Alb, reprezinta genetic o delta din era cuaternara, chiar perioada halocena a Muresului, constituita la iesirea din defileul Soimos-Lipova, Campia scade altitudinal spre nord, la contactul cu Muntii Zarandului (Pancota-Paulis) si are un caracter subsisdent. Partea centrala, in perimetrul marcat de localitatile Socodor, Santana, Arad, Sambateni si Curtici, este relativ orizontala si dispune de un potential funciar ridicat. Asadar, este explicabila activitatea umana productiva principala - agricultura. O agricultura primitiva cu sapaliga din corn de cerb, precum o ilustreaza exemplarul descoperit in Cutos. Boabele graului comun, triticum vulgare, erau zdrobite cu rasnite primitive, adica doua bucati de piatra cioplita, un mos si o nicovala. Bucati de rasnite, coarne, fragmente de oase de animale (oi, capre, bovine), s-au descoperit la Cutos, Topila si Holumb.

Progresul realizat in epoca neolitica consta, printre altele, si in perfectionarea uneltelor din piatra. El este dovedit prin numarul mare de toporase, dalti si sapaligi din piatra slefuita si perforata. Alaturi de acestea, oamenii epocii foloseau si lame, razuitoare, varfuri de sageti din piatra cioplita. Cu timpul, omul epocii devine din simplu culegator si vanator un producator de bunuri. Incepe cultivarea plantelor textile, prelucrarea lor, torsul si tesutul, dovedite arheologic prin greutatile din lut ars, folosite la razboiul de tesut primitiv, de tip vertical, multe gasite la Canepiste.

In hotaronimele sus-mentionate topografic, s-au descoperit si cantitati apreciabile de fragmente ceramice. Ele dovedesc utilizarea ampla a vaselor de lut ars pentru pastrarea si prepararea hranei. Istoria noastra nationala consemneaza Cultura Tisa ca o cultura infloritoare, de lunga durata, cunoscuta si raspandita in zona ca o faza veche si mijlocie a neoliticului si nominalizata cronologic: Tisa 1 si Tisa 2 din faza a III-a si a IV-a. Pe plan local, ceramica de Cris isi are corespondentul in vase realizate cu multa pleava, dominata de forme sferice, acoperite cu barbetina ornamentata cu motive executate cu unghia sau pictate in alb, brun sau negru si rosu. Unele vase erau inalte, cu picior. Cercetatorii muzeografi Evon Dorner si A. Caciora au gasit fragmente de strachini cu urme de canelare verticala pe partea interioara si alte fragmente de strachini fara ornament. Din sondajele efectuate de Fr. Kovacs provin doua fragmente ceramice cu unul din siruri de impresiuni circulare, iar celalalt ornamentat cu incizii adanci in partea interioara. Se considera ca apartinand perioadei de tranzitie de la neolitic spre epoca bronzului. Perfectionarea olaritului in perioadele urmatoare, cea a ovazului si a fierului, este dovedita de cestile si canile cu toarta, de strachinile mari, adica vasele de provizii, ornamentele cu motive spiralice, linii incizate, cercuri concentrice si caneluri in asociere cu proeminentele care le inconjoara. Evolutiv, consemnam Cultura Otomani, care se caracterizeaza si prin construirea unor asezari stabile, ce practicau pe langa agricultura si olaritul si prelucrarea unor minereuri. Apar si armele de arama si cele de bronz.

Locuintele acestor oameni care au trait aproximativ intre anii 5000 - 1500 i.e.n. erau construite din barne din lemn ori impletituri, peste care era impletit un strat de lut. Acoperisul era simplu, din paie sau trestie. In decursul epocii, au fost mereu distruse si refacute, ramanand in vatra fragmente de lut ars cu urme de lemn imprimat, carbonizat, pe care il scot brazdele de tractor cand ara la Holumb, Cutos si Topila. Continuitatea vietii si muncii pentru epoca bronzului si a fierului este atestata istoric prin multitudinea de relicve aflate in Muzeul Judetean Arad, expozitiile din Dorobanti si Macea. Harta lui Z. Vinski, de la Muzeul din Arad, consemneaza descoperirea la Curtici a unor fibule din bronz de tip Sucidava, precum si a altor obiecte si arme caracteristice perioadei bronzului. Marele istoric Vasile Parvan, in lucrarea sa intitulata Dacia, prezinta asezarile traco-scitice cu perpetuare pana in secolul al II-lea i.e.n.. Intr-o harta redesenata dupa Ptolemeu, el localizeaza multe asezari dacice si prin coordonatele geografice cunoscute, latitudine si longitudine. Surprinzator sau nu, unele cetati puternice sau asezari mai mici dacice au fost bine cartografiate si localizate. Pe aceasta harta, apare si localitatea Somhid, pentru al carei corespondent Parvan ne indica Curtici . Certa sau nu, localizarea si denumirea devin probleme incitante pentru curticeni si cercetatorii istorici de azi. Societatea evolueaza in aceasta perioada dacica spre inflorire, obstile satesti locale intretinand relatii complexe cu lumea greaca sau romana. Dovada, faptul ca in 1862 s-a descoperit la Curtici un tezaur de monede grecesti si denari republicani din argint, emisi pana la Iulius Caesar. Nu se cunoaste numarul monedelor si actualul loc de pastrare a tezaurului. Despre aceasta descoperire ne informeaza S. Marki in Istoria Aradului.

Continuitatea locuirii din neolitic si pana in feudalism este demonstrata puternic in asezari ca: Santana, Vladimirescu si Arad, dar si pentru spatiul Curticiului.

1. In zona fostului castel al lui A Takacs, pe ambele maluri ale Bugherului, in trei puncte, se afla asezari preistorice:
- la nord-est de castel, unde in 1896 au fost gasite un razuitor de silex si fragmente ceramice din epoca bronzului - Cultura Otomani;
- la sud-est de castel, de unde provin o lama de cutit din silex si vase din epoca eneolitica, cultura Pusztaistvanhaza;
- la nord de castel, pe terenul fabricii de caramida, unde s-au descoperit: lame de silex, doua topoare din piatra slefuita, diferite fragmente ori vase eneolitice, apartinand culturii Pusztaistvanhaza, precum si un inel de arama sau bronz.

2. O alta asezare se afla pe terenul dintre fostul conac Lukacs si carciuma de odinioara a lui Casaehely (1896). Aceasta asezare a fost sondata de B Posta care a indentificat un strat de cultura gros de 1,20 m cu doua niveluri. In nivelul de jos au fost descoperite trei gropi socotite a fi locuinte. Materialul descoperit consta din: lame de silex, varf de sageata din silex, ceramica, etc. In nivelul superior s-a gasit un strat superior de chirpic provenit de la daramarea locuintelor, precum si vase intregi din epoca bronzului apartinand culturilor Pecica si Otomani. Din aceeasi sapatura provin: o lama de piatra cu inceput de perforare, un picior de vas interpretat gresit ca fiind roman si un pandativ de bronz de la inceputul epocii fierului.

3. La est de oras, intre Santana si Simand, la Dambul Popilor , se afla o asezare din epoca neolitica (cultura Tisa), peste care se suprapune un strat de epoca bronzului. Tot in acest loc s-a gasit un fragment de topor de lupta de bronz cu disc.

4. Intr-un tumul de pe teritoriul orasului s-au gasit morminte cu schelete chircite, care aveau ca inventar obiecte de argint si de aur. Datarea acestor morminte nu este sigura, dar s-ar putea sa fie de epoca eneolitica.

5. Fara precizari topografice, pe teritoriul actualului oras s-au gasit: urme ale culturii Bodrogkerestur; in anul 1862, un tezaur de monede romane republicane.

6. La 9 km est de oras trece unul din valurile din zona Tisei, care venind din Banat, de la Bobda, trece pe la est de Arad, prin Zimand, prin intervalul dintre Curtici si Santana, se indreapta spre Simand, Socodor, Pilu si Varsand, de unde trece frontiera cu Ungaria.

S-au descoperit morminte din secolul al IV-lea. In 1956, in gradina casei lui Ioan Siclovan, din strada Matei Basarab, aflata in vatra orasului si denumita Puszta Novai, s-au gasit fragmente de oale si caldaruse caracteristice secolelor XI-XII. Acestea si urmatoarele secole sunt cunoscute prin confruntarile populatiei autohtone cu regatul maghiar. Legenda sfantului Gerard consemneaza luptele populatiei din zona Radaului impotriva cuceritorilor feudali maghiari. In anul 1028, Ahtum nu a beneficiat de nici un ajutor din afara, in lupta pentru apararea pamanturilor romanesti. Cum drumul fortelor armate maghiare venea din vest, trebuia sa treaca si prin zona Curticiului, asadar ar fi fost posibila si aici in zona o rezistenta. O alta informatie, demna de luat in seama si care ar merita sa fie verificata, este aceea a istoricului transilvanean Stefan Pascu, care, in lucrarea sa Voievodatul Transilvaniei vorbind de cetatile intarite de pamant din zona Aradului, consemneaza si numele cetatii din pamant Poganyvar de langa Curtici.

Potrivit Dictionarului Istoric al Localitatilor din Judetul Arad , la pagina 97 aflam ca localitatea Curtici este caligrafiata documentar in formele: Kisfejeregyhaza, Kurtegyhaza, Kurtafejeregyhaza sau Gartits. Istoricul maghiar Czaky, intr-una din lucrarile sale, consemneaza existenta localitatii in 1332, sub titulatura Kurtegyhaz. Facand traducere a acestui cuvant, am considera ca el exprima eclesia din Curtici, adica o asezare de credinciosi. Acest fapt o confirma traditia religiei crestine in acest spatiu. In acelasi timp, consideram ca numele Curtici ar fi posibil sa provina de la un amestec tracic Curta, frecvent folosit in Moesia Superioara in vremea lui Hadrian. De asemenea, intre veteranii romani din Legiunea a VII-a Claudia ramasi in Dacia, la terminarea stagiului militar, in anul 195 e.n. erau multe nume proprii precum: CUtia, Cutius si Curta. Dupa istoricul maghiar Somogy, numele localitatii noastre ar fi corespondent al numelui unui comandant Curtici, care ar fi supravegheat colonizarile de iobagi in aceste locuri in timpul regatului maghiar. Conform Dictionarului Enciclopedic Roman, Vol I, pagina 674, curte inseamna resedinta unui suveran, persoanele, suita si locul unde se afla acest anturaj, curte, conac. Legenda, adevar istoric... iata ce putem consemna despre toponimia localitatii noastre ... si nu numai.

Cum pe raza actualului oras mai era consemnata si asezarea Cutos, trebuie sa dam si alte detalii. Denumirea grafiata: Kuthos, Kwtaus, Kuthaus, Kwtas, Keczer, Kuthos, Ktches, Kuthaus, Kuats, in traducere ar insemna locul cu fantana . Aceasta asezare apare consemnata la 1399. Asezarea se perpetueaza pana la inceputul secolului nostru cand intre anii 1910-1913 in Cutos mai locuaiu 640 locuitori. Topila este o straveche asezare izolata care a existat pana la inceputul secolului XX, cand a fost asimilata la Macea. In 1910-1913, aici mai locuiau 383 sateni. Pe langa aceste vilamine, in zona Curtici au existat si alte mici asezari izolate care au disparut in timp: Thwiseghaz, care in traducere ar insemna Biserica cu tei , existenta undeva intre Curtici si Zimandul Nou.

Se pare ca intre aceste asezari enumerate, Kutosul a fost cel mai populat. De aceea va aparea mai des in documente (1437, 1441, 1477, 1478 si 1484). Cutosul, sau locul cu fantana, este revendicat in 1437 de familia Herczeg. In a doua jumatate a secolului XVI-lea, intalnim acelasi sat intr-un document care consemneaza ca Matei Corvin il ia de la Matei Keczer si il da zalog lui Murany Var ANdras. In 1479, Matei Corvin il rascumpara si in 1480 il da lui Matei Czeczey. O parte din sat ajunge in proprietatea lui Imre Doczy in 1479. In 1481 si 1488, sunt consemnati ca proprietari domeniali Baranyi si Kathe. In 1484, este amintit un act de violenta, credem, o rascoala a iobagilor din Cutos pe mosiile lui Iacsici la Iratosul Mare si Nadlac. Din porunca lui Matei Corvin, in 1485, comitele Zarandului face o ancheta speciala asupra actiunilor taranesti mentionate. In anii urmatori este semnalat un proces intre familiile Keczer si Czeczey penrtu posesiunea acestor domenii. A castigat probabil familia Keczer, deoarece in 1520 tot judecatii se adreseaza de acum Ambrus Keczer si Francisc Keczer, pentru dreptul de proprietate. La inceputul secolului al XVI-lea, situatia taranilor s-a inrautatit tot mai mult prin cresterea sarcinilor de robota.

Apar libertatea stramutarilor si incercarile de impiedicare a stramutarilor. Intre stapanitorii de domenii apar conflicte pentru acapararea terenurilor mai fertile si posesia celor mai dense asezari. Existau deasemenea bande nobiliare care atacau taranii, le rapeau vitele si le vindeau la targ. Unii iobagi au fost luati cu forta de la un nobil spre a fi dati altui stapan. Au ajuns cunoscute atrocitatile lui Ravazdi, care, cu bande inarmate, statea la panda pe langa Mures, la poduri si treceri peste apa, si lua cu forta vitele iobagilor.

Rascoala taraneasca din 1514, care a cuprins mare parte din Transilvania, credem ca a integrat si razvratiti din zona Curticiului. Dupa victoria repurtata impotriva nobililor la Nadlac, oastea lui Gheorghe Doja patrunde pe Valea Muresului, continuand asediul cetatilor Soimos, Lipova si Timisoara chiar daca nu dispunem de date certe despre participarea curticenilor la acest razboi taranesc, ecoul ei au dat un imbold taranilor din Cutos si alte sate apropiate Aradului sa-i atace in 1520 pe slujitorii lui Doczy, strangator de dijme in Capitlul Arad.

Alaturi de Curtici, existenta Cutosului ramane atestata pana la inceputul secolului al XVII-lea. Conflictul politic intre voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, si imparatul Ferdinand, pentru stapanirea teritoriului Unagriei neocupat de turci, se coroboreaza cu razboaiele si pradaciunile aramatelor turcesti. Dupa cucerirea Belgradului (1521) si victoria de la Mohacs (1526), turcii reusesc sa controleze intreaga Campie a Dunarii de mijloc si a Tisei. Sunt stari de lucru care se vor rasfrange asuprea locuitorilor satelor Cutos si Curtici. Infrangerea razboiului taranesc din 1514 a permis nobilimii maghiare, dietei de la Rakos, sa promulge legi foarte aspre. Astfel, robotele taranilor au fost ridicate la 52 de zile pe an, la o sesie iobageasca. S-au marit obligatiunile de dijma si cele iobagesti. S-a codificat legarea de glie a iobagilor. Cresterea sarcinilor iobagimii in paralel cu dezvoltarea pietei interne au solicitat din partea nobilimii o evidenta tot mai clara a contribuabililor. Drept urmare se intocmesc conscriptiile de dijma si celelalte obligatii si proprietati. Pentru populatia din zona, conscriptia din 1525 pentru cetatea Siria in care sunt inscrise si localitatile Curtici si Cutos, ne da o imagine mult mai clara asupra acestor asezari. Este posibil ca dezvoltarea comunei Curtici sa fie strans legata de reprimarea marii rascoale taranesti din 1514. Taranii fugiti sau stramutati, ca pedeapsa, din satele de bastina au intarit asezarea, pe care o intalnim in 1519, sub denumirea de Kurtegyhaz. In cartea sa, Arad Szabad Kiralyi Varos Es Arad Varmegye Koszegeinek Leirasa , Arad, 1913, istoricul Somogy Gyula sustine ca localitatea Curtici a fost populata cu stramutati din Ardeal de la Julita si Teius.

In 1582, mare parte din Campia Banatului este ocupata de armatele turcesti. Se realizeaza Pasalacul din Transilvania, iar Aradul devine centru de sandjac. In deceniile VI si VII ale secolului al XVI-lea, vestul Comitatului Zarandului, din care faceau parte si Curticiul si Cutosul, vor trece cand in mainile turcilor, cand in cele ale habsburgilor, sau sub directa stapanire a principelui Transilvaniei. Luptele si pradaciunile vor cauza mari pierderi de vieti omenesti si bunuri materiale. Ajuns in posesia familiilor nobiliare Bessenyei (1528) si Keczer (1556), Cutosul este pradat in 1559 de catre soldatii turci de la Gyula. In 1561, in sat nu mai erau decat 21 de case, aflate in stapanirea familiei Ianos Balassa si a lui Ferencz Keczer. Pentru aceasta perioada densitatea populatiei era urmatoarea: 1557 - 30 familii; 1567 - 20 familii; 1579 - 31 familii. In 1559, familia Balassa, prin moartea lui Balint, pierde o parte din teren, dar il va reprimi in 1609, cand principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, il da vaduvei lui Balassa, Ana, si lui ferencz Pagzod, fiul lui Ioan Balint.

Curticiul este amintit in secolele al XVI-lea si al XVII-lea mai rar decat Cutosul, desi era o asezare in ascendenta. In 1519 apartinea domenial lui Bathory, apoi stapani nobiliari devin familia Ravazdi, in 1559, alaturi de familiile Thancz Meregh si Mihaly Figdy. Domeniul lui Meregh era in pusta si includea 1/2 sesie iobageasca. In 1564, localitatea, cu numele de Kisfejeregyhaz, era locuita de 23 de familii, ca la 1579 sa fie tot 23 de familii. In secolul al XVII-lea, localitatea apare consemnata sub denumirea de Kurtigy si Kurtik, intr-o diploma emisa de principele Transilvaniei Rakoczi, la 1645. A doua jumatate a secolului al XVI-lea si inceputul celui de-al XVII-lea este mai putin cunoscuta in aceste parti ale Transilvaniei prin stramutarea ulterior a documentelor arhivistice in apus. Este perioada stapanirii turcesti, intrerupta pentru cativa ani de actiunea lui Mihai Viteazul. Si zona Curticiului facea parte din tara ce in 1600 era sub conducerea aceluia ce se intitula domnul Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei .

In veacul al XVII-lea, numeroase sate din jurul Aradului apartineau renumitei familii de viziri Krupuli. Ulterior, ele au fost cedate fondului religios musulman, devenind proprietate vacuf. Fondurile vacuf erau administrate de catre descendentii donatorilor, care, prin felul, in care administrau, isi asigurau venituri insemnate. Unii istorici considera ca ocupatia turceasca a insemnat o perioada de spoliere a populatiei producatoare de produse agricole si a constituit o piedica in dezvoltarea economica, demografica si culturala, in teritoriile stapanite. Desele conflicte armate intre turci si austrieci si-au pus amprenta pe viata sociala din zona Aradului. In 1685, Aradul este eliberat de sub turci si stapanirea turceasca este inlaturata si din Curtici. Prin Diploma Leopoldina (1691), se preciza ca in cadrul Transilvaniei intra si Partium (teritoriul de la rasarit de Tisa si pana la Muntii Apuseni) si comitatele Arad si Zarand, implicit si Curticiul.

Dupa alungarea turcilor, Transilvania ajunge iar sub dominatia habsburgica. Stim formula: taranii din Banat si Campia Aradului au scapat de sub jugul de lemn al turcilor, inlocuit de jugul de fier al austriecilor. Noilor asupriri sociale li se adauga si calamitatile naturii. De la Rusalii, din 1717, pana in septembrie 1718, raurile si chiar izvoarele secasera cu desavarsire, pasunile si holdele s-au uscat. Foametea a decimat o mare parte din populatia acestei regiuni. Nu e de mirare ca in 1722, la Cutos se consemneaza 14 sesii parasite. Mai consemnam ca in timpul razboaielor turco-austriece din 1736 - 1739, ciuma a facut mari ravagii.

Razboaiele de succesiune ale Casei de Habsburg din 1742-1743 cer noi si noi eforturi umane si materiale. Iobagii sunt tot mai mult recrutati in armata imperiala. Congregatia Comitatului Arad, intrunita la 29 octombrie 1744, in localitatea Zarand, stabileste un catalog cu militarii care vor fi trimisi la oaste. Numarul militarilor insurectionali era de 1079, din care trebuiau trimisi urgent 89, iar restul mai tarziu. Persoanele trebuiau stabilite de domnul de pamant. In aceasta situatie, Michael Csernovicz de la Curtici trebuia sa trimita 4. Numele consemnate sunt: Crisan Iuoan, Snador Dumitru si Haiduc Ianc, care au si participat la razboiul de succesiune. Si inca o consemnare semnificativa ne informeaza ca trecand prin zona compania de cavalerie Csernovicz si Molk a cules tot ce se mai gasea la contribuabili mizeri . In 1741, Comitatul Zaransului fusese incorporat, in parte, in Comitatul Aradului, Curticiul tinea acum de districtul Zarandului din Comitatul Aradului. In jurul anilor 1742-1748 se organizeaza un recensamant al intregii populatii impozabile din Comitatul Aradului. Cu ocazia acestei conscriptii, aflam ca in Curtici, in anul 1746 locuiau: 81 de familii de tarani iobagi care aveau 99 de boi, 94 de vaci, 24 de cai, 59 de purcei, 578 de oi, 6 capre, 79 de porci si aveau in posesie 144 de cubuli de pamant, aproximativ 77 ha. Trebuie remarcat ca localitatea Curtici, alaturi de Varsand, Simand, Socodor si Siclau, se afla printre asezarile din Comitatul Aradului cu suprafete de teren in folosinta iobagilor relativ intinse, spre deosebire de alte localitati, unde suprafetele arabile aflate in folosinta iobagilor erau mult mai restranse.

Din totalul de 144 cubuli, peste 2/3 era cultivat cu grau. porumbul era cultivat pe o suprafata restransa, pe circa 8 iugare. Inca de la 1735, in Curtici se cultivau pepeni si lubenite, cartofii fiind cultivati la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Acelasi recensamant, prezentat in lucrarea Dr Gheorghe Ciuhandu Romanii din Campia Aradului de acum doua veacuri , Arad 1940, ne aduce aminte ca localitatea noastra era o comuna curat romaneasca. Cele mai numeroase familii poarta nume raspandite: Mocuta, Bulboaca, Ardelean, Dihoru, Curtut, Julean, Lucuta, Otlacan, Sarbut, Negru, Rus, Orsz, Terna, si prenumele Ioan, Toader, Vasalie, Stan, Simeon, Martin, Nistor. Chiar si in cazul unor nume de familie caligrafiate: Kalgar, Csiensa, Magaratan, Cherestutz, sunt tot locuitori romani, care poarta prenumele de irimie, Toma, Ioan, Gavrila. Populatia romana era de religie ortodoxa. Preotii erau pop Ioan si Pop Mihai. Majoritatea pamantului din hotarul satului se afla in posesia familiilor nobiliare, a domnilor de pamant, el fiind lucrat in zile de robota de catre taranii iobagi. In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, Curticiul apartinea lui Ianos Horvath. In 1750, jumatate din Curtici este cumparat de Andras Kaszonyi. In 1752, o parte din Curtici ajunge in posesia familiei Csernovicz. Multiple obligatii taranesti determina o parte a populatiei sa paraseasca zona. Alarmate de perspectiva micsorarii dijmelor catre fiscul imperial, autoritatile comitatului deleaga de Ionathan Vasarheyi, functionar superior al depopularii satului. Tot din lucrarea istoricului Gh. Ciuahndu aflam, referitor la acest moment, ca pana acum si-au luat lumea in cap vreo 40 de gazde si nu au ramas decat vreo zece, dar si noi vom pleca incotrova . probabil ca cei plecati sunt la lucru in Cetatea Aradului. Iata cateva precizari din pasurile iobagilor: Daca comuna asta se prapadeste, e pentru ca nu mai razbesc iobagii cu multele robote care trebuiesc facute necontenit, dar nici pe pamant, asa ca pentru noi, zic ei, nici nu mai ajunge sa lucram, in afara de aceea, domnul nu ne da hotar ca sa traim. Toata vara trecuta a trebuit sa caram fan si paie la vitele domniei, de fiecare zi cate cinci care, trebuie sa fie acolo, afara de aceea, fanul de pe pusta a trebuit ca din capite sa le asezam in jireada. Suntem trimisi necontenit la mori si alte multe lucruri de acestea, le-am facut pe cheltuiala noastra. Apoi fiecare om a carat gunoi cu mijloacele sale de tractiune in curs de cate trei zile, la aria din Minis, iar de la pusta din Nadlac a trebuit sa aducem valaie. Familia Csernovicz ne pune la lucru dupa poftele lor si cum le place. Asa de mult ne-au ingustat hotarul, incat nu putem nici ara, nici sa ne pastem oile, vitele tinand domnul pentru sine pusta Cutos, pe care am trait in vremea domnului de dinainte.

Adunarea comitatensa tinuta la Arad, in 22 martie 1752, a hotarat sa raporteze la Viena ca domnii de pamant locali impun felurite si insuportabile sarcini iobagilor. Asa se explica de ce iobagii incep sa fuga. Se solicita un nou urbariu , care sa reglementeze obligatiile iobagilor si sa dispuna ca domnii de pamant, comitatele si orasele sa nu poata primi iobagi din alta parte. in aceasta perioada s-au ridicat cateva edificii importante, in localitate, care au marit greutatile iobagilor. In anul 1769 s-a ridicat pentru Andrei Kaszonyi o cladire, ajunsa in deceniul al 6-lea al secolului XX, sediul CAP si azi al Combinatului Agroindustrial Curtici. In 1772, s-a ridicat cladirea Bisericii Catolice din Curtici. Merita sa subliniem ca multe localitati din Campia Aradului si Zona Crisului Alb, ca urmare a masurilor luate de Curtea de la Viena, s-au reorganizat topografic intr-un tip geometric. Asa, de pilda, Cermei, Zarand, Sicula, Ineu, Pecica si Curtici.

Dupa stabilirea administratiei habsburgice, Curticiul a intrat in componenta domeniului erarhial, in 1751, jumatate fiind procurata de familia nobiliara Kaszonyi, iar restul, de familiile Marczibanyi si Voros. Totodata, in comuna se stabilesc si unitati graniceresti, care ulterior vor emigra in Ucraina. Siguranta relativa, viata mai pasnica, au creat conditii favorabile unui spor demografic si pentru dezvoltarea agriculturii. Desi fostul sat Cutos nu mai era asa de populat, el figureaza in continuare ca pusta si de la 1808 pana la 1913. Localitatea Curtici se va dezvolta intr-un mod intens.

Sarcinile iobagimii nefiind reglementate oficial, familiile erau supuse unor dari stabilite arbitrar de domnii de pamant. In aceasta situatie, in 1771, Curtea de la Viena introduce o noua reglementare urbariala, cu care ocazie sunt intocmite tabele urbariale. Comunitatea iobageasca avea drept la vanzarea libera a bauturilor in rastimp de trei luni pe an (intre 25 septembrie si 25 decembrie). Dar facilitatile pentru tarani erau mult mai putine decat sarcinile impovoratoare. Starea de revolta ce anima masa de iobagi din Transilvania va rabufni, curand, in vremea marii rascoale taranesti, sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan. Vulcanul isbucnise in creerul muntilor, dar lava fierbinte a razbunarii s-a revarsat larg pana in satele din campie. Fara sa avem referiri directe asupra participarii curticenilor la acest eveniment, putem considera ca foarte probabila aceasta participare. In timpul represariilor, la Arad, se pregateau executii chiar in anul 1784. Agitatiile taranilor determina autoritatile imparatesti sa treaca la ocuparea militara a comitatului si la inarmarea nobilimii. Nelinistea stapanea si in Curtici printre cele 188 de familii existente in 1786. La 25 iulie 1786 are loc sedinta consistorului aradean sub presedentia egumenului manastirii Hodos-Bodrog, Teodosie Ioanovici. Cu aceasta scrisoare, se discuta scrisoarea lui Andrei Kaszonyi, vicecomite al Aradului, prin care acesta se plange de preotul Grigorie Popovici din Curtici, preot peste sat, ce apartine familiei Marczibanyi, si il acuza ca vrea sa rascoale pe iobagi impotriva domnilor de pamant. Drept urmare, preotul este chemat la Arad, iar Teodosie Ioanovici, impreuna cu secretarul consistorului, se deplaseaza la Curtici, pentru a restabili linistea printre iobagii agitati inca din toamna anului 1783. Preotul Grigorie este invinuit de talmacirea tendentioasa a patentelor pentru libera migrare a iobagilor, pentru gresita interpretare despre munca iobagilor pe domeniile nemesesti, sustinand ca iobagii nu mai sunt obligati la prestarea muncilor iobagiale. Astfel, se creau temeri pentru reizbucnirea rascoalei de felul celei a lui Horia. Drept rezultat in 1787, referitor la preotii din Eparhia Aradului, la Curtici sunt nominalizati doar preotul Popa Petru, ce functionase din aprilie 1785, si Popa Todor, in functie din aprilie 1789. Grigorie Popovici nu mai este cuprins in tabel, probabil fusese mutat ori inlaturat pentru actiunea din 1786.
Nu lipsita de interes ar fi prezentarea unor familii inobilate de voievozii Transilvaniei, sau imparatul Austriei, pentru contributii decisive in luptele impotriva turcilor. Nume precum: Czernovics, Faur de Tovis, Horvat Ionas, Koszony Iosif, Marczibanyi Lorincz, Rat de Cutos, Pak sau Patu, prin faptele de arme si ca stapani de terenuri in zona Curticiului, au ramas in memorie.
Inceputul secolului al XIX-lea inseamna pentru Curtici o perioada de intensa dezvoltare economica, demografica si sociala, dar, concomitent, si o crestere a contradictiilor sociale si nationale. In 1824 se consemneaza o jalba a locuitorilor din Curtici, nemultumiti de starea lor sociala si de notarul local. Din anul 1820-1821 dispunem de o noua conscriptie privitoare la portia militara. Potrivit acestei conscriptii, la Curtici sunt luate in evidenta 4345 si 4/8 iugare de pamant cultivat, ceea ce reprezinta deja un spor considerabil fata de 1771. Pentru recolta obtinuta, comuna era obligata sa dea anual in contul armatei 1086 masuri de pojon, ovaz si 1086 care de fan, precum si 5 stanjeni de lemne. Dezvoltarea rapida a comunei reiese din conscriptia din 1828. Potrivit acestei statistici, la Curtici existau 525 familii cu 1179 persoane in 18-60 de ani, 402 familii de iobagi, 123 femilii de jeleri, 4 slugi, 16 mestesugari breslasi si 2 negustori. Comunitatea poseda 3273 iugare de teren cu o medie de 6,2 iugare de familie. Suprafata terenurilor insamantate se ridica la 3547 iugare de aratura si 1437 iugare de fanete, la care se adauga imense terenuri alodiale, cultivate cu robota iobagimii. Zestrea de animale a taranimii consta in: 44 boi de jug, 70 de vaci de muls, 47 junci, 712 cai, 120 de oi si 170 de porci.

Potrivit statiscianului Fenyies Elek, in 1851 Curticiul avea 2518 locuitori, din care 2483 erau ortodocsi. Se mentioneaza ca avea hotare rodnice, vestite pentru cultura tutunului si cresterea oilor si a vitelor. Desi populatia era majoritar romaneasca, cele mai mari suprafete de teren erau in stapanirea familiilor Friebeisz, Marczibanyi si Voros. In 1831, in Comitatul Aradului izbucnesc rascoale locale. Nobilii se retrag la oras si se pregatesc de lupta. E posibil ca locuitorii Curticiului sa fi fost implicati in aceste miscari sociale. Anul 1848, cu marile prefaceri pe plan european, a fost simtit si la Curtici. Vicecomitele Aradului raporta la 29 aprilie 1848 despre miscarile taranilor din Pecica, Simand, Macea, SOmosches si Curtici, impotriva terenurilor alodiale. Si la Curtici se consemneaza inlocuirea functionarilor locali. Se stie ca revolutia din 1848 a deschis drumul dezvoltarii capitaliste, urmare a eliberarii iobagilor si improprietaririi acestora. Unele familii s-au ridicat spre instarire, desi multi au ramas la cheremul marilor proprietari de teren. Inceputa in 1848 si terminata in 1858, s-a pus in functie calea ferata Lokoshaza-Curtici-Arad, ceea ce a dat un imbold dezvoltarii economice a Curticiului. Actiunea de improprietarire a taranilor si existenta unor mari propreitari de teren, precum Almassi, Mocsonyi, Purgly si Friebeisz, au creat probleme litigioase. Pentru rezolvarea acestor dispute, si-a inceput activitatea tribunalul urbarial din Arad. Comunitatea sateasca din Curtici a fost aparata la inceput de Ioan Arcosi, apoi de Ioan Popovici Deseanu si de reputatul Mircea V Stanescu, in 1887. Inca din 1855 putem consemna existenta unor unitati producatoare de spirt. Au supravietuit pana in 1944, pivnitele subterane din beton si sticla ale lui Alexandru Taganyi, care au fost dinamitate si aruncate in aer de rusi, in septembrie 1944.

Pentru anul 1863, trebuie sa mai subliniem o actiune de comasare a parcelelor taranesti si tot in acest an o razmerita a curticenilor, impotriva primarului instalat abuziv de primpretorul plasii. In angrenajul luptei nationale si pentru cultura, in cadrul Asociatiei Nationale Aradene Pentru Cultura Poporului Roman , infiintata in 1850-1852, activeaza si locuitori ai Curticiului. In 1865 erau inscrisi din Curtici 56 de membrii. Merita sa rememoram adunarea populara din 24 septembrie 1861. Procesul verbal incheiat arata ca: Luandu-se cauza in dezbatere, cu votul unanim s-a decis ca de aici inainte limba oficiala a comunei Curticiului si trebile si afacerile sale sa fie limba romana . In 1863 s-a stabilit sigiliul comunitatii.

Razboiul de independenta din 1877-1878 a fost nu numai agreat, dar si apropiat de sufletul si inima curticenilor. Este adevarat ca nu am gasit consemnari, dar traditia orala sustine ca si din Curtici ar fi fost voluntari in armata romana in luptele impotriva turcilor. In cartea Razboiul neatarnarii din 1877-1878 istoricul aradean Alexandru Roz prezinta donatiile si donatorii din Curtici in doua liste. Cea din 7 august 1877 ii cuprinde pe: Regina Raducanu - donatie 5 florini; Berta Bocsianu - donatie 2 florini; Carolina Mladin - donatie 3 florini; Leuca Bulboaca - donatie 1 florin; Teodor Negru - donatie 5 florini; Florian Cioara - donatie 1 florin; Gligor Iulia - donatie 1 florin; Floarea Botasiu - donatie 1 florin. Lista din 10 ianuarie 1878 mentioneaza pe: Silvia Bocsianu - donatie 4 florini; Aurelia Bocsianu - donatie 4 florini.

Chiar daca revenim cu cativa ani in urma, o facem spre a sublinia ca perioada dualismului a impus un activism sporit impotriva sporirii economice si nationale. Populatia Curticiului s-a incadrat organic in lupta nationala a romanilor transilvaneni pentru dezrobire si unitate nationala. La 2 mai 1867, s-a tinut o mare adunare la Curtici, unde au participat si locuitorii din Macea, pentru desemnarea unui delegat al centrului electoral Pecica. Candidat a fost Nicolae Filimon. Citam din hotararea adunarii: Dorim... noi, curticenii si macenii, ca Domnul Nicolae Philimonu sa fie delegat in cercul Pecica. Ne place a crede ca daca amintitul domn va fi si avea dintre candidatii maghiari vreun rival sau contra-candidat dintre romani, insa in nici un caz nu va fi, pentru ca presupunem cum ca un roman adevarat nationalist si patriot nu voieste ca voturile romanilor sa se imparta si prin aceea cauza noastra sa se periclite .

Cand, la 30 august 1868, s-a constituit departamentul aradean al Partidei Nationale Romane, intre semnatari gasim si pe preotul, ajuns protopop, curticeanul Moise Bocsianu. Un larg ecou a starnit la Curtici, Miscarea Memorandista. Inca anterior, la 20 ianuarie 1892, alegatorii din Curtici au trimis o telegrama: In numele alegatorilor romani din Curtici, felicitam cu insufletire intrunirea reprezentantilor scumpei noastre natiuni si aderam la conclusele ce le luati . Intre cei 300 de delegati care s-au deplasat la Viena pentru sustinerea memorandului, gasim 4 delegati din Curtici, si anume preotul P. Mladin si taranii Nicolae Mladin, Ignat Urs si Ilie Urs. Trebuie sa reamintim si marea manifestare care a avut loc in Curtici la 9 mai 1896, cand un grup de tineri au facut parada pe strazile comunei si au strigat Traiasca Natiunea Romana . Pentru acest act, impotriva unora s-a intentat proces. Aparatorul acestora a fost avocatul Dr Ioan SUciu, marele corifeu al unirii. Amintim dintre taranii comndamnati pe: Traian Don, Mitru Andrei, Dumitru Pelcu, Ioan Haiduc, Teodor Mot, Pavel Hodogeanu, George Bataianu, Floarea Bulboaca, Nicolae Munteanu si altii. De mentionat ca unii dintre acestia au stat vreme indelungata in temnita.

Intre 1890-1900, in hotarul comunei Curtici, ne informeaza istoricul Somogy Gyula, marii proprietari detineau terenuri in urmatoarele suprafete: mosia Almassy - 3579 iugare; mosia Mocsony - 2312 iugare; mosia Purgly - 1465 iugare; iar cel al lui Vasarhely - 1220 iugare. Dintr-o statistica a lui Gaal Jeno, reiese ca in 1899 totalul terenului arabil era de 20253 iugare, iar teren intravila 696 iugare. cele 44 holde de paduri, aproximativ 22 ha, aduceau un venit net de 187 florini. Chiar si cele 38 de holde de papuris, adica aproximativ 19 ha, aduceau un venit de 38 florini. Asadar, in acele timpuri chiar si trestia si papura se valorificau eficient. In 1890, din gara Curtici se transporta produsele agricole obtinute de pe mosiile detinute de groful ALmasayi Koloman - 3579 holde, Lazar Ianos - 1220 holde, Mocsony Antal - 2312 holde, Purgly Ianos - 1465 holde si Friebeisz Miclos - 840 holde.

Din Curtici si din satele care apartineau comunei: Macea, Iratosu Mare, Iratosu Mic, Sanmartin, s-au expediat in perioada anilor 1845-1890, in medie anual, cate 20200 chintale de grau, 58000 chintale porumb, 60000 sfecla de zahar, 3100 porci, 400 de bovine ingrasate, 1000 gaste vii si mari cantitati de lapte. In hotarul Curticiului, precum si a altor localitati, existau un numar mare de salase pentru argati. Unele au dainuit, pana spre colectivizare sub denumirea de hodai . Ultimele hodai, care probabil mai sunt cunoscute de varstnicii Curticiului, au fost: a lui Mecu, a lui caruntu, a lui Ciupuliga, a lui Mihaioc, a lui Vidu, a lui Kugler Ghiuri, Kugler Martin, a lui Friche, a lui Jenica si a lui Iancu. Tot pentru aceasta perioada de sfarsit de secol XIX trebuie sa aducem la cunostinta ca asistenta judiciara pentru Curtici, Iratos, Dorobanti, Sofronea si Sanpaul, toate puse, era asigurata la centrul de plasa din Arad.

Sfarsitul veacului al XIX-lea si inceputul veacului XX au fost marcate de cresterea luptei pentru drepturi sociale si politice. Demn de luat in seama este momentul alegerii primarului in anul 1901. Cu acest prilej alegatorii au manifestat cu steaguri tricolore. Un rol primordial in lupta pentru drepturile politice ale romanilor la avut PNR. In sedinta din 2-15 octombrie 1901, pentru promovarea intereselor la alegeri, pentru a insufletii alegatorii si a asigura reusita in localitatile Curtici si Macea, a fost numit ca responsabil Ioan Rusu Sirianu. In acelasi timp Partidul National Comitatens a ales ca barbat de incredere pentru Curtici pe preotul Grigore Mladin.

In vara anului 1903, in satele din Campia Aradului s-au inregistrat greve de seceris. deseori, acestea aveau si caracter national. Si pe domeniul Hamory, de la Curtici, a avut loc in 1903 o greva a seceratorilor. Pentru inabusirea acestei miscari s-a intervenit brutal cu forta armata a jandarmeriei. Din ziarul Tribuna de la Arad, nr. 80, din 1903, luam stire despre varsarea de sange din Curtici . Tot atunci pretorul a pedepsit 16 grevisti cu cate 20 de zile de inchisoare. Tot in anul 1903, la 22 decembrie are loc la Curtici o mare adunare populara, la care participa peste 800 de locuitori, in majoritate tarani. Anul 1904, an preelectoral pentru deputatii dietei de la Budapesta, a fost bogat in adunari electorale, care avea ca scop prezentarea si cunoasterea unor candidati precum dr Ioan Suciu, Dr Stefan Cicio Pop si George Popa. In sprijinul acestora s-au desfasurat adunari electorale in Pecica, Macea si Curtici. La aceste adunari s-a cerut impetuos dreptul copiilor la invatatura in limba romana. In fapt, in ciclul parlamentar 1905-1906, din partea localitatii Curtici au fost ca reprezentanti Dr Ioan Suciu si Dr Srefan Cicio Pop. In anul 1908 sunt condamnati mai multi redactori ai publicatiei Tribuna din Arad, precum articole antiguvernamentale. Alaturi de A Andreica din Ineu, D Popovici din Cuvin, I Iercosan din Pancota, este condamnat si preotul Ion Nicorescu din Curtici, puternic implicat in lupta pentru libertatea nationala.

In 1913, asezarea Curtici este prezentata in urmatoarele subdiviziuni: Garankurtos, Kiskurtos, NagyKurtos si Kutosul. Ultimul avea 640 de case, celelalte totalizand 1227 case cu 8298 locuitori romani, nemti si unguri. Bisericile existente sunt cea ortodoxa, reformata si greco-catolica. Existau gara, posta si telegraf.

Primul razboi mondial a provocat saracie si pierderi mari de vieti omenesti. Concentrarile masive, sutele de barbati trimisi pe fronturi, au dus la scaderea productiei agricole, zeci de feciori si romani au murit pentru o cauza nedreapta si straina de interesele majoritatii romane. O data cu intrarea Romaniei in razboi, autoritatile monarhiei austro-ungare au marit masurile represive asupra intelectualilor romani. Se stie ca in 1917, in Rusia, langa Kiev, s-a constituit un corp de voluntari romani care proveneau din armata austro-ungara. Printr-o proclamatie acestia si-au exprimat hotararea de a intra in lupta pentru implinirea idealului national: Unirea romanilor de pe intreg teritoriul romanesc din Austro-Ungaria si Romania . Proclamatia a fost semnata de aproximativ 500 de delegati ai celor 13000 de prizonieri aflati in Rusia. Printre acestia s-au aflat si prizonieri din Curtici. Corpul de voluntari au luat parte la luptele de la Marasesti. Pentru contributia de sange, acestia au fost decorati cu ordine si medalii. Prin ordinul 2848 din 27 februarie 1924 al prefecturii judetului Arad, s-au acordat unui numar de 38 de persoane, fosti prizonieri, sprijin banesc pentru serviciile ce le-au facut tarii. Sunt nominalizati 18 prizonieri, 13 in Rusia si 5 in Italia. Pentru familiile celor plecati pe front, ajutoarele de razboi, releva documentele vremii, nu s-au primit sau aceste fonduri au fost deturnate.

Si iata-ne ajunsi in anul 1918, moment poleit cu aur in istoria noastra nationala. Si cum curticenii nu puteau fi mai prejos, viata, munca si lupta au pus-o in slujba idealului national. Spiritul de independenta nationala s-a impletit permanent cu cel al luptei sociale. Inca din luna octombrie 1918, conacele unor mari stapani de terenuri agricole din zona sunt devastate. In Sofronea, conacul lui Hamory Laszlo, castelul lui Karolyi Laios de la Macea, conacul lui Zselenszky Robert de la Utvinis, sunt atacate si jefuite. Inca de la inceputul lui noiembrie 1918 au loc miscari taranesti indreptate impotriva autoritatilor maghiare. Valul revoltei populare a activat si pe cei din Curtici, care in 5-6 noiembrie, au atacat pravaliile unor negustori. Taranii romani, unguri si slovaci, au fost condusi de plutonierul Stanm reintors de pe front. Garda civila trimisa impotriva lor a reusit cu greu sa restabileasca ordinea.

La 4 noiembrie, notarul din comuna este alungat si se constitue Consiliul National Roman Local si Garda Nationala sub conducerea plutonierului major Ilie Stan. Un raport al preotului paroh, Ioan Nicorescu, referitor la alegerile CNR din Curtici, mentioneaza ca: Intre alesi sunt unii din clasa saracilor, soldatilor de prin transee, sub a caror dictatura a cam decurs alegerea, in timp ce bogatii nu sunt aproape deloc reprezentati . In perioada pregatitoare, spre autoguvernare s-a pregatit Garda Nationala Romana. Primul juramant al gardistilor romani din Arad s-a depus in seara zilei de 3 noiembrie 1918. Printre participanti au fost Ilie Ispan din Curtici. Apoi, fiecare localitate a inceput sa-si constitue propria garda nationala. La Curtici, Garda Nationala Romana s-a constituit la 17 noiembrie 1918. Garzile Nationale locale trebuiau sa foloseasca uniforma militara cu tricolor, si inscriptia Garda Nationala Romana .

Dar cel mai detaliat tablou al anului 1918 ni-l ofera Gheorghe Stan, nascut in 1885 in Curtici. Incadrat in Garda Nationala Romana din localitate, a participat, alaturi de alti delegati la adunarea nationala de la Alba Iulia. Intr-un material memoralistic datat Curtici, 15 ianuarie 1821 , Gheroghe Stan se confeseaza: La scurt timp dupa declansarea primului razboi mondial, tatal meu Ioan Stan, desi om in varsta, a fost mobilizat in armata austro-ungara si trimis pe frontul din Galitia. In ziarul Romanul din 19-20 septembrie 1914 s-au publicat primele liste cu ranitii din Balcani, galitia si Italia. Multi erau din Curtici si Ineu. Peste cateva zile am fost anuntati ca tata a murit pe front in timpul unui atac. In ultimele luni ale anului 1914 au primit ordine de chemare fratii mei Ilie, Teodor si Florea, iar la inceputul anului 1915 am fost incorporat si eu. Acasa a ramas doar mama singura sa aiba grija de gospodarie. Fratele mai mare, Ilie, care urmase si trei clase gimnaziale, a fost avansat pana la gradul de plutonier major. Pe la mijlocul lunii octombrie 1918, cand nemultumirile maselor populare din imperiu devenisera tot mai generale, iar lupta popoarelor nemaghiare si negermane pentru drepturi si libertati sociale si nationale se ridica la cote maxime, am parasit frontul indreptamdu-ma spre casa. Ajuns la Curtici, l-am gasit pe fratele Ilie. Sosise cu cateva zile mai devreme. Peste cateva zile s-au intors si ceilalti frati. In dimineata zilei de 31 octombrie, romanii din Curtici s-au adunat la Casa Parohiala in cadrul unei adunari generale. Dupa ce s-a discutat despre situatia de pe front si din tara, precum si despre dorinta noastra de unire cu Romania, adunarea a constituit Consiliul National sub presedentia preotului Colceriu si Garda Nationala Romana, in fruntea careia a fost desemnat plutonierul major Ilie Stan, fratele meu. A doua zi, femeile din sat au confectionat un steag tricolor, pe care l-au inmanat Garzii Nationale. Tot atunci, au depus juramant de credinta fata de natiunea romana si reprezentantul ei, Consiliul National Roman Central. Apoi ne-am deplasat la primarie, unde am inlaturat vechile autoritati si am instalat noile organe ale puterii locale: Consiliul National. Cand am ajuns la postul de jandarmi, seful acesteia, plt Dudas, vazand ca n-are alta cale de ales, ne-a predat armamentul si munitia. Peste cateva ore, jandarmii au parasit comuna. Incercand sa se opuna infaptuirii dorintei romanilor ardeleni si banateni de a se unii cu fratii lor de peste Carpati, in cursul noptii de 2/3 noiembrie, plt Dudas, insotit de grofii Purgly din Macea si Friebeisz din Curtici, a patruns in comuna si l-au impuscat mortal pe Ilie Stan, comandantu Garzii Nationale Romane, iar pe Tedor Stan l-au batut crunt, lovindu-l in cap si piept, producandu-i rani grave, apoi faptasii au disparut. In zilele urmatoare, am intarit paza localitatii. Ne-am pregatit pentru Marea Adunare Nationala ce urma sa se tina la Alba Iulia. in cadrul unei adunari satesti, toti locuitorii comunei au subscris la actul de adeziune privind unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania. Spre sfarsitul lunii, cand din nou sau intrunit romanii din Curtici, acestia, pe langa delegatii oficiali, au ales o solie alcatuita din 5 persoane, care sa-i reprezinte la Marea Adunare Populara de la Balgrad, care sa sustina implinirea idealului national. Din randul acestei delegatii am facut si eu parte. Din Arad am plecat cu trenul in dimineata zilei de 29 noiembrie, ajungand la Alba Iulia in ziua urmatoare. Prin toate garile am fost intampinati de multimi de romani cu steaguri tricolore si cantece nationale. in gara din Alba Iulia am fost primiti cu mare fast. Orasul era gatat de sarbatoare. Acolo am vazut delegati din toate partile Transilvaniei si Banatului. La 1 decembrie ne-am adunat pe Campul lui Horea de la marginea cetatii, unde din timp s-au construit mai multe tribune. Pe la amiaza, in mijlocul nostru au sosit delegatii Marii Adunari Nationale. Acestia ne-au vorbit despre necesitatea imperioasa a unirii tuturor romanilor intr-un singur stat, apoi s-a dat citire rezolutiei adoptate de forul oficial, referitoare la unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Satmarului si Maramuresului cu Romania. Implinind vointa nestramutata a locuitorilor romani din Curtici, impreuna cu ceilalti delegati, am primit actul unirii cu nespusa bucurie si entuziasm .

In 1918 s-au mai constituit obsti de arendare spre a sprijini pe cei cu surse financiare mici. Fondul serviciului zootehnic si veterinar intre anii 1907-1948, consemneaza prin mai multe acte ca prin punctul de frontiera de la Curtici au trecut la export cereale si animale. In urma decretului-lege al Consiliului Dirigent din 12 septembrie 1919 pentru reforma agrara din Transilvania, cei mobilizati pe front, cei cu mai putin de 10 iugare si alti plugari din comuna care au mijloace de productie, urma sa fie improprietariti. In fapt, terenul trebuia expropriat de la marii proprietari, precum: contele Robert Zselinski, posesor de terenuri in Timisoara si Arad, care in 1922 avea o mosie in suprafata de 5206 iugare si 75 stanjeni de aratura, 306 iugare si 5 stanjeni pasune, 36 iugare si 1541 stanjeni fanata, 59 iugare si 1369 stanjeni teren cu vie; Ladislau Purgly, mare mosier in Sofronea si Curtici, care detinea in total 1769 iugare si 731 stanjeni si Dr Alexandru Taganyi, care avea in posesie 3648 iugare, din care 3326 iugare arabil, 20 iugare de fanete si 192 iugare padure. In 1919, un numar de 183 locuitori din Curtici cer ca pamantul arendat din mosia lui Ladislau Purgly sa fie platit cu bani si nu in produse, fapt cu care proprietarul nu este de acord. Astfel ca taranii sunt obligati sa se adreseze resortului agrar de la Arad si Chisineu-Cris. Prin aplicarea reformei agrare din 1924, au fost improprietarite circa 1500 familii de tarani cu cate 3 iugare, iar in 1929 s-au mai acordat fiecarei familii cate un iugar.

Legiferata sub impulsul necesitatilor de natura obiectiva ai al framantarilor sociale, reforma agrara din 1921-1924 a redus in proportie considerabila marea proprietate, determinand ample modificari in structura proprietatii. Desi hotararea de expropriere a fost data si in localitatea Curtici, pe unele mosii ea nu a fost aplicata nici in cursul anului 1933. Chiar intre 1933-1936 s-au facut expropiriei de paduri. Pentru Curtici, nu avem informatii pentru acest gen de reforma. Desi fondul funciar s-a imbunatatit, acesta a privit numai un numar restrans de tarani si a fost favorabila acelora cu o situatie mai buna. Au fost si ani cu efecte negative asupra productiei agricole. Astfel in 1935, la Curtici, din cauza grindinei de felul careia nu s-a mai pomenit in analele acestui judet, semanaturile au fost distruse in proportie de 70-80 %.

Pentru aceasta perioada si mai exact in 1930, structura populatiei se prezenta astfel: gospodarii 2763, populatie 8199 (romani 86 %, maghiari 7,45 %, germani 2,64 %, rusi 0,06 %, sarbi 0,01 %, cehi 0,03 %, evrei 1,18 % si tigani 1,5 %). Dupa limba materna erau: 7184 romani, 600 mahiari, 193 germani, 154 tigani, 97 evrei, 4 rusi, 1 sarb, 1 ceh.

In 1921, odata cu construirea garii din Curtici, purtand numele Decebal au luat fiinta si Atelierele de reparatii din Curtici si Vama Curtici, aceasta din urma avand ca scop vamuirea marfurilor importate si exportate, cu perceperea taxelor vamale aferente, stabilite prin acte normative specifice. Cresterea numarului de muncitori si raspandirea ideilor bolsevice, mai ales prin cei veniti din Rusia, determina o aderenta mai accentuata spre aceasta ideologie. Intre 1938-1944 sunt consemnate mai multe celule comuniste in: Lipova, Pecica si Curtici. Prin membrii lor, presa comunista se raspandeste si in aceasta localitate. Este consemnat si ziarul Horia din Organizatia Frontul Plugarilor. Taranii: Modora David si Traian Ilie solicitau in 1933 redactiei Horia, oficiosul Frontului Plugarilor, condus de avocatul Aurel Filimon, trimiterea unui exemplar din aceasta gazeta, zicand: Citind un numar din foaia dumneavoastra Horia , foarte bine mi-au parut de cei ce mi-au auzit dintr-ansa .

In 1939 prin gara Curtici au trecut 4174 vagoane cu animale si 10427 de vagoane cu alimente si cherestea. Din acestea 90 % au fost destinate Germaniei. Norii negri ai razboiului trec si deasupra Curticiului. In urma dictatului de la Viena, incep sa soseasca romanii din partile anexate Ungariei. La 5 octombrie, prin gara Curtici, spre Arad au intrat 802 persoane, expulzate din Oradea Mare, Cluj, Zalau si Dej. In 6 octombrie intra, tot prin gara Curtici, un comvoi de 16 vagoane cu marfa cu 602 persoane expulzate din Cluj, Zalau, Somes si Satu Mare.

In 1940 este consemnata cantonarea in Curtici a unor trupe germane, iar in 22 ianuarie 1941 s-au facut subscrieri prin bonuri de banca pentru contributii de razboi. Aceasta a fost de 56000 de lei. Chiar daca divagam putin, cred ca este bine sa cunoastem si fondul funciar din 1941. Localitatea dispunea de un total de 5155 ha. Un numar de 4037 proprietari posedau de la 0-5 ha, 787 proprietari sub 0,1 ha, 765 proprietari dispuneau intre 0,1-0,5 ha, 374 proprietari cu suprafete intre 0,5-1 ha, 439 gospodarii avand intre 10-20 ha si 45 gospodarii mai aveau peste 50 ha.

In timpul rebeliunii legionare din 21-22 ianuarie 1941, postul de jandarmi din Curtici, precum si cele din localitatile invecinate, Macea, Sofronea, si Dorobanti, sunt atacate de adeptii grupului de legionari din localitate. pentru 1942, merita sa consemnam refuzul celor 42 de tarani la rechizitiile de cereale, declarand ca: nu dam nimic, caci nu vrem ca graul sa treaca la nemti . La atentionarile comisiei, au reactionat violent, alungand comisia prin amenintarile cu ciomegile. In acelasi an, au atacat un tren cu alimente si grau ce urma sa plece in Germania, spargand scandurile vagoanelor cu sape, topoare si tarnacoape. Documente privind miscarea muncitoreasca din aceasta perioada consemneaza ca in 1943 celula de partid Octombrie Rosu numara 11 membri, structura fiind urmatoarea: 5 muncitori de la CFR, i impiegat CFR, 1 macelar, 1 croitor si 1 muncitor la Astra. Conducatorul celulei de partid era montator la Atelierele CFR.

In 1943, pentru raspandirea de fluturasi, manifeste antifasciste, s-au facut arestari printre locuitorii din Arad si Curtici. Istoria acestei zone consemneaza cu admiratie faptele de arme ale militarilor si civililor din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Inceput in anul 1940, prin participarea armatei romane la luptele pentru eliberarea Basarabiei, printre care combatanti si din Curtici, s-au remarcat prin curaj, barbatie si demnitate ostaseasca in bataliile mari de la Odessa si Stalingrad. Dar inaltatoare fapte de jertfa s-au inscris in 1944 in luptele pentru eliberarea tarii. In toamna lui 1944, invazia horthysto-germana a impus o mobilizare totala a populatiei civile si colaborarea armatei in zona Aradului. De neuitat au ramas luptele de aparare a granitei de vest a Romaniei. Agresiunea fortelor horthysto-germane, din septembrie, a fost oprita de trupele romane mult inferioare numeric si ca dotare technica. Pe Valea Crisului Alb si a Muresului, trupe de recruti si veterani, ajutati de civilii din zona, au inscris pagini nepieritoare de glorie patriotica.

In zilele de 13-14 septembrie, pe aliniamentul: Curtici-Pancota-Chisineu Cris-Ineu, s-au desfasurat lupte grele. Dispozitivul armatei 1, Corpul 7 teritorial, compus din Divizia 1 Cavalerie Instructie si diferite unitati sau formatii din Divizia 9 Cavalerie, se apara intre Curtici si Arad. A fost pilduitor exemplul tinerilor Virgil Iovanas si Traian Hulbar, elevi ai Liceului Industrial Aurel Vlaicu din Arad, care s-au alaturat unui grup de rezistenta, jertfindu-se pentru apararea gliei stramosesti. Grupul de 15 ostasi romani a amplasat in Sofronea un tun antiaerian care a oprit inaintarea unei coloane dusmane ce inainta pe soseaua Curtici-Arad. A decedat capitanul Petea Romulus, invatator in viata civila, originar din Branistea, judetul Hunedoara, si 9 din cei 15 ostasi din grupul de rezistenta. Ranitii printre care si Virgil Iovanas, au fost retrasi la Arad si de aici la Lipova. Aici, cu toata operatia chirurgicala a maiorului Dr Ioan Aldesiu si dr Ion ALbu, tanarul Iovanas, curticeanul nostru, a decedat. A fost ingropat in cimitirul din Lipova cu onoruri militare, unde s-a odihnit pana la 1 iulie 1945, cand a fost dus cu un tren special la Curtici. Este inmormantat in cimitirul ortodox dinspre Macea.

Spre cinstirea lui in Curtici, bustul lui i-a fost inaltat spre nemurire, in fata Casei de Cultura din Curtici si a Liceului. Scoala Generala din Sofronea poarta numele eroului curticean, Virgil Iovanas , iar in fata scolii troneaza alt bust statuie, spre amintire vesnica. Nu lipsite de interes sunt informatiile orale, oferite de Ioan Crisan, veteran de razboi, despre momentul trecerii regelui Mihai prin gara Curtici, dupa abdicarea fortata din 30 decembrie 1947: Eram copil de 13-14 ani, si-mi amintesc ca trenul regal, alcatuit din cateva vagoane, a stationat 3-4 ore in gara Curtici pentru vama. Cred ca au venit niste indivizi sa-l omoare pe rege, dar garda l-a aparat. Chiar careva din sefii din Curtici l-a aparat .

Dar cate fapte de eroism n-ar putea povesti vechii ostasi ai Curticiului, adica veteranii localitatii noastre. Ii intalnim in fiecare zi. Uneori ii salutam, alteori trecem mai departe, nebagandu-i in seama. Ei sunt veteranii de razboi, care, cu sau fara voia lor, au trait intamplari carora putini dintre noi le-ar fi putut face fata. In orasul nostru, veteranii de razboi sunt organizati in ANVR (Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi). Pe plan local, presedinte onorific este Nicolae Pikler, conducerea executiva fiind asigurata de Ioan Crisan si Ioan Siclovan. In filiala Curtici exista in evidenta 104 veterani, 8 vaduve de razboi si 134 vaduve de urmas. Dintre veteranii curticeni, 15 au fost decorati cu decoratii superioare, iar 4 sunt invalizi de razboi. Acestor oameni care si-au lasat tineretea pe campul de lupta, statul, primaria, in saracia lor, incearca sa le ofere unele facilitati, cum ar fi: gratuitati pentru transportul in comun, scutirea de plata abonamentelor TV si telefon, reduceri la impozitele locale si improprietarirea cu teren conform legii 44/1994. Aceste avantaje sunt binevenite, insa veteranii curticeni au mare nevoie de altceva, mult mai important, ceva ce doar noi, cetatenii, le putem oferi: RESPECT. (Cristian Lucuta)

Nu putem incheia periplul istoric fara a rememora si decembrie 1989, ca un act de mare importanta pentru natiunea romana. Desi trait in multe feluri si perceput in si mai multe moduri, decembrie 1989 va fi consemnat prin relatarea jurnalistica a profesorului Gheorghe Mocuta, ajuns primar dupa 1990. Jurnalul sau zice cam asa: Cobor in strada, iau bicicleta si o iau inaintea celorlalti. In dreptul CAP-ului, unde inainte, de masa patrulase un militian, il vad pe Nicu Anitei cu Deac si alti muncitori. Ma alatur lor, suntem vreo zece, majoritatea tineri. Masinile care trec pe sosea claxoneaza fara incetare. Se aude sirena de la statia CFR, la biserica bat clopotele. le fac semn celor care mi s-au alaturat de pe margini ca trebuie sa scandam ceva. In cateva clipe, din zeci de piepturi se aude Ti-mi-soa-ra si Libertate! . Pana la primarie suntem o multime compacta, functionarii ies afara, cativa tineri smulg panourile de tabla cu fragmente de cuvantari, cineva cu o scara ia jos firma de sticla a sediului PCR. Simt nevoia sa le spun cateva cuvinte despre Timisoara si despre nevoia de ordine. Oamenii se supun spre mirarea mea, ii vad cum ingenuncheaza, pastram un moment de reculegere. Le spun din memorie un poem, Indreptarea legii , si simt o arsura in gat. Apare langa mine Francisc, ii dau cuvantul, recita si el ceva, e ragusit, se face totusi liniste. Cineva spune ca la sediul militiei, din amediata apropiere nu e nici o miscare, probabil se asteapta ordin. Se lipesc de mine barbati cunoscuti sau necunoscuti care imi strang mainile sau ma imbratiseaza. Vincze Almasi spune si el cateva cuvinte, apoi cineva ma impinge spre usa primariei, trebuie sa intru si eu acolo, sa constituim un front, dupa modelul FSN. Dupa vreo ora de dezbateri, anuntam lista de noua persoane din care fac parte Anitei, Almasi, Bogorodita, capitanul Cios, Zaharie, Ciupuliga, Cocos, Jurjan si cu mine. Afara aud cateva proteste, fluieraturi, vad cativa oameni bauti. Ceva mai inainte, primarita de trista faima, Furca, fusese silita sa iasa din cladire, huiduita si amenintata cu bataia. Purta doliu, cu o zi inainte isi ingropa sotul. Observ ca exista in popor o aversiune exagerata fata de toti functionarii primariei. O data cu venirea intunericului, lumea se imprastie. Ca sa nu plece toti, cuiva ii vine ideea sa asezam televizorul intr-unul din geamuri. In biroul fostei primarite si in secretariat e multa lume si dezordine. Nu indraznim sa luam nici un fel de masuri. Stabilim cateva sarcini, mie mi se repartizeaza cultura, invatamantul si tineretul. Ajung acasa tarziu, Florica insista sa facem baie. In seara asta trebuie sa schimbe paturile. Nu ne culcam, televiziunea ne tine treji, atipesc pe la doua. Aproape de patru dimineata se aude sirena de la primarie. Sar din pat, bunicul vine si el in camera, ne imbracam repede si plecam cu masina. Indes intr-un buzunar al scurtei un cutit. Bunicul ia si el un topor. In fata primariei, vreo 30 de barbati si cateva femei. S-a anuntat la telefon un elicopter cu teroristi. O masina cu soldati de la compania de graniceri se deplaseaza spre Santana. Hotaram sa cerem armele de la militie, ne ajuta capitanul Cios si doi soldati, foarte hotarati, care il dau la o parte pe comandantul militiei: Da-te la o parte, falcosule, ti-a trecut vremea!

Se primesc armele, fara munitie. Le ducem la companie, apoi le ducem inapoi la primarie si le inchidem spre dimineata in casierie. Ing. Anitei primeste un automat si porneste cu gazul sau la gara mica. La telefon, alte vesti alertante: in zona ar exista teroristi din camasile negre , un elicopter ar fi fost auzit in zona serelor mici, o masina neidentificata dinspre Arad, impuscaturi la bariera. un grup de batrani, printre care si bunicul, se indreapta spre posta, tinerii formeaza echipe de patrulare si de control al circulatiei. Nimeni nu are nici o arma, vreo doi poarta bate. Raman la primarie cu majoritatea celor din front.

De ajunul craciunului se anunta vizita bisericii ortodoxe si a celorlalte culte, care vor veni sa colinde si sa se roage pentru eroi. Cineva imi da ideea sa tin un speech, asa ca ma retrag intr-un birou liber si incep sa scriu in notes:
Oameni buni, As vrea sa va reamintesc cuvantul primului om care a pasit spre poarta inimilor noastre in ziua de 22: Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns in studiourile televiziunii! Deci, nu cu ajutorul calului troian, nu cu ajutorul armelor, nu cu ajutorul rusilor sau a americanilor, ci- simplu - cu ajutorul lui Dumnezeu. Adevarul este ca oamenii incepusera sa-si piarda speranta. Ce fraza simpla si infioratoare, dar mai ales cata acoperire in sens, in ceva, care se afla dincolo de viata si de moarte! Ce perfect sincronism intre limba sfintelor Cazanii si Europa moderna! Dar cat curaj oprimat, babilonizat de sloganuri si cuvantari, care a dat cezarului totul: sangele, viata, constiinta, legea batraneasca, morala crestina. Doua lucruri nu si-au pierdut poporul roman in ultima jumatate de veac: credinta si, oricat de paradoxal ar parea, simtul umorului. Oricat te-ai fi instrainat de vatra, oricat te-ar fi hipnotizat ochii de hidra ai limbajului corupt, si tot ti-a scapat un Doamne ajuta! , la o nevoie, sau semnul crucii, pe care copiii si-l faceau pe furis, trecand prin fata bisericii. Nevinovatii nostri copii. Copiii cu lumanari in maini in fata catedralei timisorene. Si apoi glasurile lor stanse, clamand indurare pe fundul gropii comune. Oare ce sunet apuca sa scoata un copil impuscat? Oare ce reactie fiziologica au mainile care l-au aplaudat pe parintele iubit al tuturor copiilor ? Oare ce imagine au luat cu ei de pe pamant?

Priviti imaginile inregistrate pe pelicula: ele sunt mai graitoare decat insesi cuvintele! Cuvintele neputincioase de care ne poticnim cand le auzim, reverberate de megafoane prea puternice. Cuvinte de care ne speriem, cuvinte la care tresarim in somn, cuvinte care si-au pierdut de atatea ori sensul. Cuvinte intinate, umile, ranite, agresate, neajutorate. Oare nu ar trebui sa ne facem un rost nou din a lasa cuvintele copiilor sa vina la noi? Asa sa fie si cu spiritul nostru, eliberat acum, sa putem privi fara teama in adancul lui.

Zile intregi de framantari si dezbateri cu oamenii din front. Nu se iau masuri impotriva comandantului militiei si a sefului de punct PCTF, Matica, ofiter de securitate, impotriva carora s-au depus plangeri pe care le-am trimis la judet. Pana la urma, seful militiei primeste ordin sa intre in concediu. Se fac propuneri pentru primarul interimar. Ciupuliga, Tutu, Anitei si cu mine refuzam de mai multe ori. Apoi incep sa atace oportunistii si sunt propusi oameni corupti sau pensionari. Se face un nou tur de scrutin, de asta data tinerii insista asupra mea. Asta imi da curaj, dar cer o zi de gandire. Toti rasufla usurati, nici unul din cei propusi n-ar dori sa renunte la postul pe care-l ocupa in intreprindere. Dupa o ora suntem la biserica la parastasul eroilor si acolo (ideea diabolica a lui Nicu Ciupuliga) parintele Nadaban anunta optiunea Frontului, spre disperarea mea. Nicu imi strange mana cu un fel de scuza: Nu mai putem da inapoi!

La gara primim un grup de belgieni care insotesc un tren de 42 de vagoane cu marfuri trimise de Comunitatea Europeana, in cadrul actiunii Operation Villages Roumains . Seful lor, care rupe cateva cuvinte romanesti, ne spune ca totul a fost organizat de Crucea Rosie belgiana si service-cluburile care au adoptat in lunile anterioare sate din judetele Iasi, Botosani, Caras-Severin sau Mehedinti. In noaptea urmatoare, prima echipa de 5 medici de la spitalul austriac Lorenz Bohler, care au sosit la Curtici cu un vagon-spital preiau un numar de 18 bolnavi in stare grava pentru a li se acorda un tratament special de 2-3 luni in Austria. E vorba de unele transferuri de organe sau proteze speciale, datorate efectelor monstruoase ale gloantelor dum-dum . Victimele sosesc de la Timisoara cu cateva ambulante; la lumina becurilor si a farurilor zarim fete tinere transfigurate de durere - printre acestea femei, adolescenti, un soldat si o fetita cu cate un picior amputat.

Audiente; tiganci infometate, ceferisti insurgenti, betivi anarhici, batrani decrepiti, zootehnisti, maramureseni care isi cer drepturile. Oficierea unei cununii, controale inopinate la magazinele unde se primeste marfa, problema ofiterului de securitate zis Maradona , neobrazare, alegerea comitetului de tigani, alegerea tinerilor, intrebari si raspunsuri, semne de intrebare, incaierari, demascari, nervi incordati, oameni surescitati. In primele nopti nu reusesc sa dorm calumea, mai intai din cauza abuzului de cafea si tutun, apoi din cauza oboselii. N-o mai pot duce asa. Fosta vicesa, D-na C., se pregateste sa-mi predea dosarele si deodata ma simt singur in birou, in fata vidului, a necunoscutului.

Primul meu colaborator este Geta Dobrean, secretara, care ma pune in tema cu legislatia. Dupa cateva ore petrecute in biroul mare, impreuna cu cei din Front, simt nevoia sa ies in oras, unde domneste o ordine precara. L-a alimentara s-au distribuit pana acum: 1 pateu de ficat, 50 grame de unt si un sfert de kilogram de untura de persoana. Biserica baptista ne-a adus haine uzate pe care am incercat sa le distribuim tigancilor cu copii minori. A iesit scandal, sunt nemultumiti, e prea putin. I tiganca rea de gura imi aduce o pereche de ghete si un pulovar de copil si imi spune ca nu are nevoie de asa ceva. Pana la urma a trebuit sa apelam la cp. Cios, care ne-a trimis patru soldati. politia sta deoparte sau patruleaza.

La scoala doi e ales director, in locul meu, un fost activist la pionieri, Corodan, iar la scoala unu, d-l Maidaniuc, fostul meu dascal, Dorel daraban e presedintele Frontului. Impreuna, punem in chestiune rolul meu in primarie; un ins fara experienta, fara calitati de economist, dar bine intentionat. Vorba lui Vasile Dan, care m-a incurajat: Foarte bine, de ce sa lasam totul pe mana oportunistilor?

Sursa: www.curtici.ro