Istoria Turda | Date Cronologice | Istorie Turda

Comuna Primitiva

Cele mai vechi urme de locuire omeneasca in zona apartin comunitatilor musteriene de vanatori din paleoliticul mijlociu. Asemenea descoperiri cu o vechime de cca. 60.000 de ani, s-au produs in mai multe pesteri din celebra rezervatie naturala si arheologica din Cheile Turzii.

In cele peste 60 de pesteri si grote din cheile sapate de paraul Hasdatelor intre localitatile Petrestii de Jos si Cheia, urmele de locuire preistorica sunt numeroase si de mare valoare stiintifica.

Ceramica pictata neolitica, de tip Petresti, descoperita in pesterile din Cheile Turzii, constituie o impresionanta manifestare a ceea ce a insemnat arta preistorica. Locuirea neolitica este atestata si la Moldovenesti ori la Mihai Viteazu, pentru a ne referi doar la doua localitati din preajma Turzii.

Epoca bronzului (cca. 1700 - 1150 i.Cr.) este bine atestata in jurul Turzii: se locuia in pesterile din Cheile Turzii si Cheile Turenilor, dar si la Moldovenesti, Mihai Viteazu si Cornesti.

Prima varsta a epocii fierului, perioada hallstattiana (1150 - 450 i.Cr.), este cunoscuta in Turda prin descoperirea, foarte recenta (in 1994) a unei asezari situate pe un promotoriu intre Baile Sarate si Aries, deasupra cimitirului. Aceleiasi epoci ii apartin fragmentele ceramice descoperite in jurul Uzinei de apa, in partea sudica a municipiului Turda si o sabie din bronz al carui loc de descoperire este neprecizat.

Epoca Dacica

Etapa finala a celei de-a doua varste a epocii fierului corespunzatoare secolelor I i.Cr. - I d.Cr., constituie cadrul cronologic pentru studiul maximei infloriri a culturii materiale si spirituale a geto-dacilor.

Cea mai importanta asezare dacica de pe aceste meleaguri se afla, fara indoiala, chiar pe teritoriul actual al municipiului Turda.
Geograful Ptolemeu o numeste Patreuissa, ceea ce este, probabil, o coruptela din Patavissa sau Potaissa (aceasta din urma forma mai des atestata) reprezinta numele dacic al asezarii, nume perpetuat apoi in epoca romana.

Pe langa cateva fragmente ceramice ale unei forme de vas tipic dacic (ceasca dacica) descoperite pe Dealul Suia, cele mai semnificative descoperiri sunt sase tetradrahme dacice emise in sec. III - II i.Cr., la care se adauga modele straine (tetradrahna thasiana, o drahma din Apolonia, o moneda din Corinthus si denari romani republicani din secolele II - I i.Cr.). Aceste descoperiri se concentreaza in Valea Sandului, pe Dealul Zanelor, Dealul Suia si Valea Pordei, indicand probabil localizarea Potaissei dacice in zona de Sud-Vest a municipiului Turda.

Daca Potaissa dacica potrivit documentatiei arheologice actuale, nu pare sa fi fost o asezare prea importanta, in schimb localitatea daco-romana care se dezvolta aici dupa anul 106 d.Cr. va deveni unul din principalele centre urbane ale provinciei Dacia.

Epoca Romana

Pe inscriptia latina de pe miliarum-ul descoperit in satul Aiton, datand din anii 107 - 108 d.Cr. cand romanii construiau tronsonul Potaissa-Napoca a drumului strabatea proaspat infiintata provincie, se mentiona numele asezarii Potaissa. Situata pe soseaua principala a provinciei si in imediata apropiere a Ariesului, inconjurata de terenuri fertile, propice agriculturii, asezarea rurala Potaissa (vicus Patavissensium) avea toate conditiile de dezvoltare in cadrul noilor structuri economico-sociale, culturale si politice romane. Colonistii veniti in Dacia din toata lumea romana (dupa cum marturiseste Eutropius in secolul al IV-lea) s-au stabilit si la Potaissa.

Primele sase decenii de viata romana s-au scurs intr-o dezvoltare lenta, dar sigura, fara evenimente deosebite. Mai importanta ramane stabilirea la Potaissa, in prima jumatate a veacului al II-lea, a primelor grupuri de colonisti, cetateni romani.

Una din primele consecinte ale sosirii legiunii este un adevarat salt demografic: la Potaissa se stabilesc peste 5000 de militari si numeroase elemente civile. Dezvoltarea economica in ritm alert, accelerarea procesului de urbanizare si sporirea substantiala a a numarului de cetateni romani determina acordarea statutului juridic de oras. Mai multe inscriptii pastreaza numele orasului in forma Municipium Septimium Potaissense.

Populatia orasului poate fi aproximata la vreo 20-25000 de locuitori, inclusiv militari din legiunea a V-a Macedonica. Cei mai multi colonisti asezati la Potaissa erau originari din Peninsula Balcanica, Dalmatia, Pannonia si Asia Mica.

Circulatia monetara la Potaissa a fost temeinic studiata. Din descoperirile de pana acum rezulta ca pana la razboaiele marcomanice predominau in circulatie monede de bronz, necesare schimbului marunt, sub dinastia Severilor predomina denarul de argint, ca apoi, spre mijlocul secolului al III-lea, raportul intre monedele de bronz si cele de argint sa se echilibreze.
Un singur tezaur monetar din epoca romana se cunoaste la Potaissa, compus din 211 monede de argint emise intre anii 194 - 243.

Evul Mediu

In ceea ce priveste viata spirituala a orasului in perioada evului mediu nu se cunosc date elocvente. Numai Renasterea trimite spre vesnicie o unda luminoasa: intre cele mai vechi manuscrise latine din Transilvania s-a pastrat lucrarea "Breviarum Transilvanicum", copiata la 1461, intr-o aleasa scriere ornata, de Nicolae de Turda - "Per manus Nicolai scriptoris de Transilvania de appido Thorda" (De mana lui Nicolae copist din Transilvania din cetatea Turda).

Primul document cunoscut pana in prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiara in anul 1075 este mentionata vama ocnelor de sare la cetatea ce se cheama Turda ... in locul ce se cheama in ungureste Aranyas, iar in latineste Aureus.

Pe de alta parte, in documente din anii 1202-1203 si 1323, este pomenita cetatea Turda pe vatra actualului oras.
Un document din anul 1276 pomeneste o fortificatie sub numele de cetatea Aries, iar altul, din 1441, mentioneaza saltul si cetatea Samiclaus. Satul Samiclaus localizat in partea de sud-est a orasului actual, dependent de Turda, este mentionat cu mult timp inainte (1202-1203), intr-un act de hotarnicie emis de regele maghiar Emeric.

Intr-un act din anul 1276 pastrat intr-o copie din secolul al XVII-lea, sunt fixate hotarele intre satul stapanit de biserica din Arad si Samiclaus, pe care l-a primit banul Micud de la regele Bela al IV-lea, aflam ca hotarul celor doua posesiuni incepe la paraul Peseleu aproape de capela ... inaintand la cetatea patrulatera Sixadonia dinspre Sanmihai coborand direct in mijlocul Ariesului si prin mijlocul acestuia coborand catre rasarit la Cetatea Aries, iar de la aceasta trecand direct prin raul Aries inspre sud ...
Chiar la inceputul celei doua jumatate a veacului al XIII-lea, in contextul dezvoltarii voievodatului Transilvaniei, orasul Turda, pe langa rolul economic mereu in crestere, va primi si o insemnata functie administrativa si politica, ca loc de intrunire a adunarilor obstesti din Transilvania numite si Congregatii generale.

Pe la mijlocul secolului al XV-lea, congregatiile voievodale au fost transformate in congregatii generale ale nobilimii. In aceasta forma s-au intrunit pentru prima data in anul 1437, cu scopul de a hotari reprimarea rascoalei taranilor iobagi de la Bobalna. In urma acestui eveniment nobilimea maghiara si paturile instarite ale secuilor se adunau din proprie initiativa la Turda sau Medias, pentru luarea de hotarari comune in vederea apararii pozitiei lor privilegiate, impotriva claselor de jos.

Dupa dezastrul de la Mohaci din anul 1526, cand puterea militara a Ungariei a fost zdrobita si tara ocupata de otomani, importanta economica si politica a Turzii crese in cadrul principatului autonom creat in anul 1541 sub suzeranitatea turceasca, dar dar fiind condus de principi alesi din familiile nobiliare. Bazele organizarii politice si administrative ale Principatului Autonom Transilvania au fost puse la dieta de la Turda din anul 1542. Tinute tot la Turda si printre primele din Europa, dietele din anii 1557 si 1568 au decretat libertatea a patru culte religioase existente pe teritoriul Transilvaniei. Din pacate, cu acele prilejuri, nu s-a legiferat si libertatea confesionala a majoritatii populatiei din Transilvania, a taranimii romane.

Una din temeliile prosperitatii economice a Turzii, continua sa fie si in acelasi timp, exploatarea sarii. Comisarii imperiului habsburgic, pe la 1550 (cand Transilvania a fost vremelnic ocupata), au facut o inventariere a ocnelor de la Turda, furnizand date despre calitatea sarii, procedeele de lucru, despre numarul si felul lucrarilor, etc.

In cursul evenimentelor istorice ce au urmat, printr-o trista faima, istoria orasului Turda a fost legata si de personalitatea marelui si stralucitului voievod, primul unificator al tarilor romane, Mihai Viteazul, cel al carui sfarsit avea sa aiba loc pe campia din apropierea orasului.

Luptele interne care au urmat mortii lui Mihai Viteazu, intre trupele imperiale si cele ale nobilimii din Transilvania au provocat mari distrugeri orasului Turda, mai cu seama acelor parti situate in afara incintei fortificate. Indeosebi Turda Noua a cazut prada jafurilor si incendiilor, ramanand aproape depopulata. Sub amenintarea devastarilor pricinuite de ciocnirile dintre cele doua tabere, localnicii s-au adapostit in spatele intariturilor din spatele lacasului de cult. Cei care au reusit sa supravietuiasca cumplitelor incercari abatute asupra lor, au luat calea pribegiei.

Foarte interesat de buna functionare a ocnelor de sare, principele Transilvaniei Gabriel Bethlen, a emis privilegiile din anii 1614 si 1619, prin care se incuraja repopularea orasului. Daca inainte de evenimentele din anul 1601 si prin reglementarile privilegiului din 1614 preponderenta in cadrul conducerii comunitatii o aveau locuitorii din Turda veche, actul din 1619 ii avantajeaza pe cei proaspat asezati in Turda Noua si care erau in cea mai mare parte fosti ofiteri si soldati eliberati din armata principelui, carora li se acorda privilegii nobiliare. Din aceasta cauza s-au iscat o serie de nemultumiri si neintelegeri intre orasenii din Turda Veche pe de o parte si Turda Noua pe de alta parte, neintelegeri care au continuat multa vreme, fiind aplanate dupa 1631, cand si vechiul oras a obtinut drepturi nobiliare, cele doua comunitati contopindu-se in asa numitul targ nobil (oppidum nobilium) Turda. O sporire a populatiei Turzii a avut loc pe la 1660, cand un mare numar de famili s-au refugiat aici, in urma ocuparii Oradiei de catre turci.

Incorporarea Transilvaniei in imperiul habsburgic la sfarsitul veacului al XVII-lea a fost primita cu ostilitate, fapt ce a determinat curand dupa 1700 aderarea unei mari parti a Transilvaniei la rascoala antihabsburgica condusa de Francisc Rakoczi. Rascoala a cuprins in 1703 si partile Turzii, orasul fiind ocupat de partizanii lui Rakoczi.

Unul din conducatorii populari ai rascoalei, capitanul Nechita Balica, in fruntea unei cete de rasculati s-a aparat in pesterile din Cheile Turzii si conform traditiei, de atunci au ramas zidurile ce se mai observa la intrarea marii pesteri de pe versantul sudic al cheilor.

Perioada Interbelica

La mijlocul celui de al patrulea deceniu in Turda functionau doua fabrici de ciocolata si bomboane, una de soda caustica, acid clorhidric etc. una de carbonat de calciu si sare Glauber, o turnatorie de fier si fabrica de masini, sase tabacarii, o fabrica de mobila, o fabrica de ciment, o fabrica de var, opt de obiecte de alabastru, trei de vase ceramice, una de sticlarie, una de portelan si una de caramizi refractare si gresie de coase, o fabrica de asfalt (Bitumen - Oprisani) s.a.

In Turda aveau loc de patru ori pe an mari balciuri.
Institutiile decredit importante erau Filiala Bancii Nationale, Banca Centrala Ariesana, Banca de credit, Banca Populara, Banca Judeteana, Casa de economi din judetul Turda, Banca Comertului s.a.

Invatamantul in orasului Turda era reprezentat de Liceul de baieti Regele Ferdinand, Liceul de fete Principesa Elena, Liceul Comercial de Baieti, Gimnaziul Industrial, Scoala de Agricultura si Viticultura, Scoala de Horticultura, o scoala de ucenici, opt scoli primare si sase gradinite.

In ce priveste viata culturala a orasului, Marea Unire de la 1 decembrie 1918 constituie momentul de descatusare a vietii spirituale din Transilvania, inclusiv din orasul de pe malurile Ariesului.

Inca din anul 1919 apare saptamanalul Foaia noastra, schimbandu-si in acelasi an titlul in Turda, a carui aparitie se prelungeste pana in anul 1926. In perioada 1926-1934 se tipareste la Turda gazeta saptamanala Ariesul, editata de profesorul si poetul turdean Teodor Murasanu.

In afara revistelor de limba romana la Turda mai apareau si o serie de publicatii de limba maghiara, Aranyosszek (Scaunul Ariesului), Aranyosvidek (Tinutul Ariesului), Tordai Hirlap s.a.

Sanatatea publica era asigurata de un spital de stat, un Dispensar Principele Mircea, un stabiliment de bai, iar asistenta si prevederile sociale de Oficiul de asigurari sociale, Societatea de Cruce Rosie, Societatea Principele Mircea, Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Oficiul T.O.V. Oficiul de plasare, de Asociatiile de femei romane si maghiare si de un azil pentru saraci. De remarcat preocuparile de valorificare a potentialului balneoclimateric al orasului, primele amenajari ale zonei Baile Sarate datand din jurul anului 1930.

Viata cotidiana a orasului avea sa sa cunoasca o bulversare a rosturilor sale odata cu dictatul impus Romaniei la 30 august 1940 la Viena. Turda a devenit, dupa un titlu din presa vremii: Cetate a bejeniei romanesti.

Gazeta de la Turda ramane in timp o marturie de prima mana pentru reconstituirea dramaticului tablou al epocii. Regimul de teroare instaurat de administratia horthysta in teritoriul ocupat a insemnat tot atata suferinta morala si pentru turdenii care traiau cu infrigurare vestile aduse de expulzati si refugiati.

Dupa actul de la 23 august 1944, orasul Turda si zona din jur a trait saptamani de razboi devastator si a cunoscut aprige infruntari ale fortelor angajate in operatiunile militare.

La 15 septembrie 1944, regimentul 14 dorobanti Roman a reusit sa realizeze un cap de pod peste Aries, la nord de satul Poiana, pozitie pe care a aparat-o cu inversunare in fata contraatacurilor inamicului. Vreme de trei saptamani trupele de infanterie romanesti ale Diviziilor 7 si 18, precum si de tancuri sovietice au purtat lupte grele pana la infrangerea rezistentelor fasciste, orasul Turda fiind eliberat la data de 4 octombrie 1944.

Turda in perioada 1848 - 1918

Orasul Turda a cunoscut in perioada 1848-1918 o evolutie care s-a inscris pe de o parte in aceea general transilvana, iar pe de alta parte a fost determinata de conditiile locale intre care un rol hotarator au avut situatia sa politico-administrativa de resedinta a comitatului Turda si de privilegiat al intalnirii intereselor economice si comerciale ale zonelor din care era alcatuit comitatul. Fostul comitat medieval Turda a cunoscut in vremea reformei administrative din anul 1876 o importanta modificare prin aceea ca partea sa estica a trecut la scaunul Mures, alcatuindu-se astfel comitatul Mures-Turda.

Alaturi de extractia sarii, inaintea primului razboi mondial, mai functiona la turda o fabrica de bere, una de gips, alta de celuloza, pentru ca in anul 1913 sa fie infiintata fabrica de ciment.

Orasul Turda a cunoscut din plin febra evenimentelor in derularea lor cronologica,in timpul revolutiei de la 1848.

Dupa promulgarea patentei imperiale din anul 1854 s-a inregistrat un val de revolte ale taranilor impotriva abuzurilor care au insotit actiunile de segregare si comasare a pamanturilor, asa cum au fost acelea din primavara anului 1859 de la Calarasi, Moldovenesti, Cornesti, Valisoara.

Aplicarea prevederilor patentei, cu intreg cortegiul de abuzuri, au generat un lung sir de procese intre tarani si marii proprietari. In timpul acestor procese, figura unuia dintre aparatorii taranilor, dr. Ioan Ratiu, avea sa se impuna pregnant in inimile si constiintele acestora. In legatura cu acest capitol al activitatii dr. Ioan Ratiu au fost subliniate cu deplina indreptatire urmatoarele idei: A pleda pentru tarani sau pentru nobili in procese juridice care se incadrau in procesul social-istoric de subminare a relatiilor agrare feudale nu inseamna doar indeplinirea unui act profesional, ci implicit o atitudine politica, avand atat componente sociale cat si nationale. Pozitia la care dr. Ioan Ratiu s-a ridicat, incepand cu al saptelea deceniu al secolului trecut, in miscarea nationala a romanilor transilvaneni si care a facut din Turda, pana la Memorandum un centru al acestei miscari, se datoreazain buna masura popularitatii obtinute prin activitatea sa neobosita de pledant pentru cauza taranilor, impotriva nobililor, in procesele urbariale.

Inceputul primului razboi mondial a dus la o considerabila inrautatire a situatiei sociale si nationale a romanilor din intreaga Transilvanie.
Astfel s-a ajuns la izbucnirea, inca din toamna anului 1917, a razvratirilor locale care vor lua o mare amploare in cursul anului urmator. In fata situatiei generalizarii nemultumirilor maselor, in septembrie 1918, autoritatile locale cereau intariri ale aparatului represiv, cu justificarea ca, altfel, ordinea publica se va prabusi Perimata ordine publica aparata cu disperare de oficialitati a fost supusa, in aceasta toamna fierbinte a anului 1918, asaltului celor multi, in fata caruia avea cu adevarat sa se prabuseasca.

Chiar in prima saptamana a lunii noiembrie 1918 a fost constituit Consiliul National Roman al comitatului Turda in frunte cu Al.Ratiu si I.Boieriu, iar apoi Consiliile Nationale de plasa si comunale, luand astfel nastere, prin vointa maselor populare, noile organe de conducere care si-au asumat atributiile politico-administrative la nivelurile respective.